Nicolae Minovici, doctorul care s-a strangulat în numele ştiinţei

25 mai 2021   Ghid de viață

Fratele celebrului legist Mina Minovici, căruia Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti îi poartă numele, Nicolae Minovici s-a spânzurat de 12 ori. Prin acest gest, a vrut să cerceteze efectele agoniei prin autostrangulare.

Născut pe 23 octombrie 1868, Nicolae Minovici a fost al şaptelea copil al familiei lui Ştefan Minovici. După cursurile primare la Şcoala comunală nr. 1 din Brăila, a absolvit liceul Sf. Sava din Bucureşti. În 1891, s-a înscris la şcoala de Belle-Arte, însă, la după un an, a abandonat artele în favoarea medicinei, la insistenţele fratelui său, Mina.

În 1898, a obţinut titlul de doctor în medicină, cu lucrarea „Tatuajele în România”, temă abordată pentru prima dată la noi. După Facultatea de Medicină din ţară, şi-a continuat studiile la Berlin între 1899 - 1901. La Berlin a lucrat la Institutul de Anatomie Patologică şi Spitalul „Moabit”.  S-a întors în ţară şi a înfiinţat în 1906 prima Societate de Salvare din Balcani.

Experienţele incredibile ale spânzurării

În 1904, Nicolae Minovici a publicat lucrarea „Studiu asupra spânzurării”, în care a studiat efectele acestui gest. Medicul s-a folosit el însuşi drept cobai de 12 ori.

„Prima dată când am încercat să-mi provoc moartea în chipul acesta, zăceam întins pe patul meu, privind cerul. Cu ambele mâini mi-am strâns cu putere gâtlejul în jurul mărului lui Adam. În secunda a V-a simţeam cum se coboară peste mine un văl purpuriu şi apoi un văl negru. Cu o repeziciune uimitoare defilau apoi înaintea ochilor mei sufleteşti fel de fel de icoane. Apoi am simţit ceva asemănător cu o cumplită descărcare electrică şi totul se făcu negru. Am pierdut simţul raţiunii”, povestea medicul Minovici despre prima experienţă de autostrangulare.

După activitatea de medic legist, Nicolae Minovici şi-a încercat norocul şi în administraţie. A fost şi primar al sectorului 3 al Capitalei în perioada interbelică, dar şi al comunei Băneasa şi şi-a donat întreaga avere Primăriei Bucureşti, economiile băneşti fiind direcţionate către copii abandonaţi sau orfani.

Foto: www.istoriesicivilizatie.ro/

Mai multe