O staţiune din România, printre preferatele împărătesei Sisi. Ce boală îşi trata în ţara noastră

29 septembrie 2020   Ghid de viață

Elisabeta, soţia lui Franz Josef, cunoscută şi ca Sisi, una dintre cele mai controversate împărătese ale Imperiului Austro-Ungar, avea un loc preferat în ţara noastră, o staţiune pe care o frecventa la recomandarea medicului.

Sisi a fost considerată o excentrică prin prisma obiceiurilor pe care le avea şi a suitei de care se înconjurase, potrivit istoricilor. Ajunsă împărăteasă la 16 ani, Elisabeta era o fire rebelă, pe care cei de la curte nu au înţeles-o niciodată. Scria poezii, călărea, mergea aproape zilnic la cumpărături prin târgurile vieneze, îngrijea oamenii nevoiaşi şi era înconjurată de tot felul animale.

Sisi suferea de reumatism, iar medicii i-au recomandat să viziteze Băile Herculane pentru a trata această boală. Ei i-a plăcut atât de mult zona încât a mai revenit. În staţiunea Băile Herculane a locuit într-o vilă care astăzi şi-a pierdut măreţia de altădată. Vila în care a locuit împărăteasa a fost pregătită în cel mai astfel încât să-i facă şederea plăcută. A fost mobilată în stil baroc, iar una dintre cele mai interesante piese a fost masa încrustată cu sidef roşu, făcut din scoici, foarte rar. Scaunele aveau inserţii de lemn din esenţe de ulm şi trandafir, toate fiind unicat. Sisi a folosit această reşedinţă de cinci ori, cel mai lung sejur fiind în 1887, când a petrecut şase săptămâni pe malurile Cernei. Din nefericire, vila în care a locuit împărăteasa este astăzi aproape o ruină, ca mai toate clădirile din această staţiune. În interior, au rămas doar pereţii goi, niciun element de mobilier nemafiind de găsit în prezent.

A scris şi poezii la Herculane

Împărăteasa Sisi obişnuia să se plimbe prin staţiune şi, inspirată de frumuseţile naturii, a scris şi mai multe poezii. Sisi ar fi avut o relaţie de prietenie şi cu Regina Elisabeta a României, alias Carmen Sylva.

Un alt loc preferat de Sisi în ţara noastră a fost staţiunea Marila, bogată în aer ozonat. Recunoscători pentru ataşamentul împărătesei faţă de aceste locuri, bănăţenii au ridicat la Marila un monument în 1899 (la un an după asasinarea împărătesei). Acest loc era cunoscut ca „plămânul lui Sisi”. Acestă statuie se află acum în curtea bisericii romano-catolice din Oraviţa. Alături de Franz Josef, Sisi a vizitat de câteva ori şi Caransebeşul. În 1914, comunitatea de acolo a ridicat o statuie din marmură de Ruschiţa, de mărime naturală, a lui Sisi.

Foto: Shutterstock

Mai multe