Sanremo 2020 live, la TVR

31 ianuarie 2020   Ghid de viață

TVR1 va transmite în direct şi în exclusivitate pentru România, Sanremo 2020, considerat cel mai mari eveniment muzical din Italia. Festivalul anual, aflat la cea de-a 70-a ediţie, este un concurs de cântece italieneşti, care va avea loc anul acesta între 4 şi 8 februarie.

În cele cinci zile de festival, pe scena teatrului Ariston din Sanremo vor urca artişti celebri, dar şi tinere speranţe ale muzicii italiene. Anul acesta vor participa la festivalul de la Sanremo un număr de 24 de artişti consacraţi şi opt interpreţi laureaţi ai festivalurilor de tineret ale anului trecut. Aceştia vor concura în primele două seri ale festivalului, în secţiunile „Campioni“ şi „Debutanţi“. Cea de-a treia seară, desfăşurată sub titlul „Sanremo 70“, aduce publicului 24 dintre cele mai frumoase melodii din istoria festivalului, în interpretarea celor 24 de artişti consacraţi, în duet cu interpreţi italieni sau străini.

Câştigătorul secţiunii „Debutanţi“ va fi anunţat vineri, pe 7 februarie, iar în seara următoare va fi cunoscut marele câştigător al trofeului Sanremo 2020, ales dintre artiştii secţiunii „Campioni“. Rita Pavone, Irene Grandi, Marco Masini se numără printre artiştii care luptă pentru trofeu.

Scenograful Gaetano Castelli, responsabil cu transformarea scenei teatrului Ariston, pregăteşte un „festival proiectat din lumină“. Scenografia pentru cea de-a 70-a ediţie a festivalului este un omagiu adus trecutului, ce aminteşte de Broadway, dar proiectată spre viitor.

În toate cele cinci seri ale festivalului, în studioul 4 al Televiziunii Române, jurnalistul Bogdan Stănescu discută cu invitaţii săi şi comentează evoluţia artiştilor din concurs. Transmisiile încep de marţi, 4 februarie, de la ora 22.00.

Mai multe