Semnificaţia emoţională a Superlunii roz. Secretele noastre cel mai bine păstrate pot ieşi la suprafaţă

27 aprilie 2021   Ghid de viață

Lunile pline sunt spectaculoase vizual, iar astrologii spun că acestea anunţă şi producerea unor evenimente importante. Momentul astral este despre un maximum de energie, direcţionat spre noi, care ne afectează mai mult sau mai puţin favorabil, în funcţie de zodie şi de cum suntem în stare să acceptăm noutatea în viaţa de zi cu zi. Uneori, superluna, cum este luna roz din această perioadă, îţi oferă oportunităţi de care poţi sau nu să profiţi şi, alteori, chiar îţi lasă cadouri şi recompense.

Superluna roz s-a petrecut la ora 6.31 de minute, marţi, 27 aprilie, iar efectele ei se produc pe tot parcursul zilei, precum şi în următoarele două zile, 28 aprilie şi 29 aprilie, deci este bine să ştii ce aduce acest eveniment astral.

Lunile pline tind să pună lupa pe un aspect al vieţii, pus într-un con de umbră. Asta se întâmplă pentru că lună plină are loc atunci când Soarele - conducătorul sinelui extern - formează o opoziţie cu Luna - conducătorul sinelui intern. Există o latură din noi despre care nimeni altcineva nu ştie. Uneori, nici măcar noi nu înţelegem pe deplin această latură. Acest strat profund personal despre cine suntem poate contracara cu imaginea pe care ne-am construit-o la nivel material.

Adevărul, gata să fie scos la lumină

Astrologii spun că, atunci când luna este plină, un adevăr este gata să fie dezvăluit, iar semnificaţia emoţională a superlunii roz din aprilie 2021 are legătură cu transformări asupra noastră. Mai mult, atunci când are loc o lună plină, secretele noastre cel mai bine păstrate pot ieşi la suprafaţă. În această perioadă, în timpul lunii pline, energia care te înconjoară ajunge în partea suprioară, la cap, forţându-te să acţionezi, să te împotriveşti, sau să îmbrăţişezi faptul că vine schimbarea.

Fiecare lună plină emană propria sa strălucire şi concentrare, aducându-ţi conştientizarea către un anumit aspect al vieţii. Fiecare lună plină conţine, de asemenea, propriul set de instrumente de energie, oferindu-ţi ceva nou, cu care să începi să lucrezi de fiecare dată.

Ce semnifică superluna roz în Scorpion

Superluna roz de astăzi, 27 aprilie 2021, indică o experienţă interesantă şi intensă. Evenimentul se produce în Scorpionul misterios, pătrunzător şi pasionat. Acest semn fix de apă este intrinsec şi legat de toate lucrurile care rămân nevăzute. Totodată, este, de asemenea, extrem de romantic, chiar dacă acest semn zodiacal tinde să ascundă această calitate. De aceea, luna plină din Scorpion s-ar putea să îţi dezvăluie unde se află şi de unde provin dorinţele tale amoroase.

Reţine şi că Scorpionul este semnul zodiacal al creaţiei şi distrugerii şi al transformării. Prin urmare, această lună plină duce sensul transformării la nivelul următor, deoarece ar putea să te forţeze să lupţi într-o situaţie dificilă; important este că te ajută să laşi în urmă întunericul şi să îmbrăţişezi lumina. Acesta este motivul pentru care, în aceste zile, s-ar putea să simţi multă presiune şi o mulţime de obstacole în calea ta. Din fericire, superluna roz formează un trigon cu Marte, care inspiră ambiţie şi spirit de lider, ceea ce îţi conferă şi ţie, pentru a putea depăşi obstacolele.

@shutterstock

Mai multe