Sunt faimoşi, bogaţi, dar n-au fost ocoliţi de boli cronice. Antonio Banderas: „Infarctul a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat!‟

22 februarie 2022   Ghid de viață

Ai crede că banii pot cumpăra fericirea şi sănătate, însă nu este deloc aşa. Bolile nu fac diferenţa între cei cu bani sau fără, celebri sau anonimi. Multe celebrităţi se confruntă cu afecţiuni înfricoşătoare, unele netratabile, care le-au schimbat viaţa.

În ciuda accesului la medici buni şi tratamente de top, celebrităţile nu pot scăpa de bolile cronice care le afectează corpul. Unii actori şi-au folosit diagnosticele pentru a ajuta la creşterea gradului de conştientizare şi pentru a inspira pe alţii în situaţii asemănătoare. Dacă unele boli ale artiştilor faimoşi pot fi tratate prin medicamentaţie sau alimentaţie sănătoasă şi sport, altele pur şi simplu n-au leac. Tot ce le rămâne este să-şi împărtăşească experienţele de viaţă şi să ofere supor moral celor aflaţi în aceeaşi conjunctură. Bolile cronice pot avea un impact negativ asupra carierei lor, îi pot ţine departe de ochii publicului pentru o perioadă lungă de timp.

Antonio Banderas şi-a schimbat până şi stilul de interpretare după infarct

Au trecut cinci ani de când actorul Antonio Banderas a suferit un atac de cord care i-a schimbat viaţa. I-a oferit o perspectivă nouă asupra vieţii chiar dacă multă lume se aştepta să-i înrăutăţească existenţa. În anul 2017, a fost transportat de urgenţă la spital după ce a suferit un atac de cord. A supravieţuit doar pentru că soţia lui cumpărase aspirină cu o zi înainte. În ciuda apropierii de moarte, actorul a vorbit despre eveniment câţiva ani mai târziu ca despre o experienţă pozitivă.

Iată ce a declarat pentru „Forbes‟: „Este unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat. Mi-a deschis ochii şi m-a ajutat să mă înţeleg mai bine, să înţeleg rolul meu în viaţă şi care sunt lucrurile cu adevărat importante. Există o grămadă de prostii pe care le-am considerat importante înainte‟. Actorul chiar a sugerat că acel eveniment i-a modificat stilul de interpretare, ca actor. „Viaţa este hrana pentru un actor. Evident, acest eveniment a fost dramatic, dar mi-a deschis ochii într-o direcţie diferită şi a stabilit o ordine a priorităţilor diferită de cea de înainte‟, a declarat Bandras în anul 2019, în cadrul emisiunii televizate „Entertainment Tonight‟ de la Hollywood Awards.

Din fericire pentru Banderas, aspirinele pe care soţia lui le-a cumpărat cu o zi înainte de infarct l-au ajutat enorm. „A cumpărat aspirină, care este singurul lucru pe care l-a găsit şi a luat-o pe cea cu doza maximă, de cinci miligrame. A doua zi dimineaţă, când am început să am simptomele şi am ştiut clar ce se întâmplă, ea mi-a dat una dintre acele aspirine şi asta mi-a salvat viaţa. Am primit o a doua şansă şi unele lucruri s-au schimbat în viaţa mea, de atunci‟, a mărturisit actorul ajuns acum la vârsta de 61 de ani.

Bella Hadid şi Justin Bieber se luptă cu efectele bolii Lyme

Supermodelul Bella Hadid se confruntă de ani de zile cu simptomele unei boli nemiloase: Lyme. Boala provoacă epuizare severă, dureri articulare şi oboseală. Este transmisă de căpuşe. Mama ei, Yolanda Hadid, şi fratele ei mai mic, Anwar Hadid, au de asemenea boala.

Cântăreţul Justin Bieber a dezvăluit şi el că în anul 2020 a avut probleme de sănătate, după ce a fost criticat pentru aspectul său. „În timp ce mulţi nu conteneau să spună că Bieber arată rău, că e pe metanfetamina, nu ştiau că, de fapt, fusesem diagnosticat cu boala Lyme. Mi-a afectat, pielea, funcţia creierului, energia şi sănătatea generală‟, le-a împărtăşit el admiratorilor de pe Instagram. „Voi explica totul într-o serie de documente pe care o voi urca pe YouTube în curând şi veţi puteţi afla cum am depăşit boala. Au fost câţiva ani grei, dar am primit tratamentul potrivit. Voi reveni şi voi fi mai bine ca niciodată‟, a adăugat artistul.

Citeşte şi: Boala care o macină fizic şi psihic pe Lady Gaga. Este o afecţiune incurabilă, care produce dureri în tot corpul

Selena Gomez a fost diagnosticată cu lupus

Cântăreaţa Selena Gomez are aproape 20 de ani şi a suferit o serie de complicaţii din cauza bolii lupus. În 2017, a trebuit să primească un transplant de rinichi şi a fost internată din nou în spital în 2018, după ce a descoperit că avea un număr alarmant de scăzut de globule albe.

Halle Berry suferă de diabet din anii 2000

Actriţa Halle Berry a dezvăluit că se luptă să-şi ţină diabetul sub control cu ajutorul dietei keto. „Fiind diabetică, cea mai mare parte a vieţii mele a trebuit să iau foarte în serios dieta. Ani de zile, am urmat dieta keto. Cred că a contribuit mult şi la încetinirea procesului de îmbătrânire. Stilul de viaţă keto oferă efecte benefice, cum ar fi pierderea în greutate, controlul poftei de mâncare, mai multă energie şi performanţe mentale mai bune. Dacă eşti ca mine, poţi ţine sub control diabetul de tip 2, ai o rezistenţă fizică mai bună, o piele mai fermă şi lipsită de acnee‟, a notat ea într-o postare pe Instagram în ianuarie 2018.

Citeşte şi: De ce dieta Keto s-ar putea să nu funcţioneze la femei şi ce le-ar ajuta cu adevărat să slăbească?

FOTO: Shutterstock  

Mai multe