Svastica, de la simbol al norocului la semn al ororilor nazismului

12 mai 2021   Ghid de viață

În multe culturi, svastica a fost un simbol al norocului, al binelui. Adoptarea ei de către nazişti a transformat acest semn într-unul al fricii şi al exterminării.

În sanscrită, svastica înseamnă bunăstare. Se consideră că este un simbol indian, fiind folosit de hinduşi, budişti şi jainişti. Cercetările arheologice arată că svastica a fost folosită şi de vechii greci, celţi, anglo-saxoni. Unele dovezi în acest sens s-au găsit în Europa de est, de la Marea Baltică la Balcani.

Acest semn a fost adus acasă de occidentalii care au ajuns în India, astfel că svastica fost folosită ca semn al binelui şi al norocului, fiind utilizat inclusiv în publicitate de unele dintre marile companii. Tototată, simbolul a fost folosit şi de unităţile militare americane în timpul Primului Război Mondial şi se găsea şi pe avioanele RAF (Royal Air Force, Marea Britanie).

Acaparată de nazişti

Popularitatea acestui simbol a scăzut semnificativ după ce a fost acaparat de nazişti, care l-au asociat cu crezurile acestora. În secolul al XIX-lea, cercetătorii germani care traduceau texte indiene au observat asemănări între limba lor şi sanscrită. Grupurile naţionaliste antisemitice au transformat svastica într-un simbol arian.

„Pentru evrei, svastica este un simbol al fricii, al suprimării, al exterminării. Este un simbol care pe care nu îl vom putea niciodată schimba”, a declarat Freddie Knoller, un supravieţuitor al holocaustului citat de historia.ro.

La sfârşitul războiului, svastica a fost interzisă în Germania. Această ţară a avut aceeaşi iniţiativă, dar fără succes, la nivelul întregii Uniuni Europene.

Mai multe