Tradiţii şi superstiţii de Sfinţii Mucenici. Ziua în care nu se munceşte şi se beau 44 de pahare cu vin
În această zi, se dau de pomană mucenici şi există obiceiul ca bărbaţii să consume 44 de pahare cu vin. În unele sate din ţară, se adună în mijlocul curţii gunoiul din ogradă şi din casă, i se dă foc, iar tinerii sar peste el, pentru a fi feriţi de rele şi de boli tot anul.
Pe 9 martie se rememorează uciderea celor 40 de mucenici care trăiau pe vremea împăratului Licinius şi care au fost martirizaţi pentru că au refuzat să renunţe la creştinism. Trei dintre aceştia, Chirion, Candid şi Domnos, erau foarte pricepuţi în studiul Scripturilor. După ce au aflat despre credinţa lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Pentru că au refuzat, au fost întemniţaţi opt zile, bătuţi cu pietre şi ademeniţi cu daruri. Ei au fost, prin semne divine, întăriţi în dreapta credinţă. Guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat şi a ieşit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat locul un alt soldat. În acea noapte s-au petrecut şi câteva mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor.
Mucenicii pe care îi pregătesc gospodinele sunt o ofrandă adusă sacrificiului întru credinţă a celor 40 de ostaşi creştini. Mucenicii sunt fie copţi în cuptor, în forma cifrei 8 (care reprezintă echilibrul cosmic), ca în Moldova, fie fierţi în sirop îndulcit, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Mucenicii, fie ei fierţi sau copţi, se dau de pomană de sufletul morţilor.
Se spune că vinul băut se transformă în sânge
În tradiţia populară românească, bărbaţii beau 44 de pahare cu vin pe 9 martie. Vinul ar reprezenta sângele celor 40 de soldaţi ucişi în Sevastia. Acest ritual are la bază credinţa că vinul băut se transformă în sânge şi le dă bărbaţilor putere de muncă pentru întregul an. Diferenţa între 40 de mucenici şi 44 de pahare ar fi dată de numărul de zile care se vor scurge din 9 martie până pe 23 aprilie, ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Se obişnuia şi ca picăturile de vin rămase să fie vărsate peste vii şi pomi, pentru ca recoltele să fie bogate.
De ce nu se munceşte pe 9 martie: legenda ogorului cu mazăre
De Sfinţii 40 de Mucenici se spune că nu este bine să munceşti. Potrivit legendei, în vremuri de demult, de ziua Sfinţilor Mucenici, un ţăran semăna mazăre pe ogor. Mucenicii l-au văzut şi i-au cerut lui Dumnezeu să-l pedepsească. Domnul a fost îngăduitor şi le-a cerut să îl ierte şi chiar să îi sporească recolta. Omul s-a bucurat când s-a trezit că are de 40 de ori mai multă mazăre. În anul următor, lacom, şi-a semănat câmpul tot în această zi. Însă, de data aceasta, sfinţii l-au pedepsit şi i-au dat 40 de săptămâni de boală.
Alte obiceiuri de 9 martie
•
Astăzi se dau de pomană copiilor şi sărmanilor, în credinţa că astfel va rodi grâul şi oamenilor le va merge bine tot anul.
•
Se spune că în această zi trebuie să aşezăm un ou în faţa cailor şi a boilor. Tradiţia spune că dacă acesta va rămâne întreg după pornirea căruţei, gospodarilor le va merge bine pe durata aratului.
•
În unele sate, preotul umblă prin gospodării şi sfinţeşte apa şi uneltele din agricultură.
•
Bătrânii cred că dacă de Ziua Mucenicilor plouă, va ploua şi de Paşte. Dacă azi tună, vara va fi numai bună pentru culturile agricole. Dacă la noapte va fi frig şi gheţuş, toamna va fi lungă.
•
Se spune că aşa cum va fi vremea în ziua Mucenicilor, aşa va fi toată primăvara.
•
La sate există credinţa că de Mucenici se deschid porţile Raiului, motiv pentru care spiritele morţilor se aşteaptă cu focuri aprinse.
•
La ţară, femeile presară cenuşă în jurul gospodăriei, pentru a o feri de şerpi.