Un fotomodel a fost arestat în urma unei şedinţe foto lângă o piramidă

9 decembrie 2020   Ghid de viață

O tânără împreună cu fotograful ei au fost arestaţi în urma unei şedinţe foto. Autorităţile au declarat că modelul a „denaturat istoria civilizaţiei egiptene”.

Salma El-Shimy, un model de origine egipteană, a fost arestată în urma unei şedinţe foto la Saqqara - situl arheologic din oraşul Giza. Tânăra în vârstă de 26 de ani a avut o ţinută asemănătoare cu cea pe care o purtau egiptencele în vremuri antice, mai exact regina Nefertiti. Totuşi, ţinuta a fost destul de provocatoare încât să-i facă probleme. Rochia scurtă şi mulată pe corp, de culoare albă, accesorizată cu bijuterii colorate a fost considerată nepotrivită de către oficialii Ministerului Turismului şi Antichităţilor din Egipt, scrie Cbsnews.com.

Secretarul general al Consiliului Suprem de Antichităţi, Mostafa Waziri, a trimis fotografiile procurorilor pentru a demara o anchetă. Acesta a declarat că „oricine manifestă neglijenţă în ceea ce priveşte antichităţile sau civilizaţia egipteană va fi pedepsit”. De altfel, oricine doreşte să facă o poză ori să înregistreze video în scopuri comerciale de la unul dintre siturile arheologice egiptene trebuie să obţină o autorizaţie de la minister.

Fotograful femeii, Hossam Muhammed, în vârstă de 22 de ani, a recunoscut că, împreună cu Salma, au ajuns la un comun acord cu personalul de la faţa locului pentru a putea face poze în jurul Piramidei din Djoser, timp de 15 minute. Piramida pasului lui Djoser (2691-2625 î.Hr.) este prima construcţie a vechilor egipteni, fiind alcătuit din granit şi calcar. Monumentul este prezentată ca o scară pentru ca sufletul regelui, după ce va muri, să „meargă” pe trepte spre Rai. 

Fotografiile, postate pe contul de Instagram al tinerei, au devenit virale şi au declanşat o dezbatere aprigă despre diferenţa dintre încălcarea normelor sociale şi cea a legii. De altfel, tânărul model a fost acuzat de „distorsionarea civilizaţiei egiptene şi de faptul că a insultat istoria faraonilor”. Un membru al parlamentului egiptean a cerut ca femeia să aibă cele mai aspre pedepse. 

Procurorul a dispus eliberarea atât a fotomodelului, cât şi a fotografului ei pe cauţiune de 32 de dolari în aşteptarea unei anchete complete. Fotograful tinerei a insistat că nu a făcut nimic rău şi că a vrut doar să-şi câştige existenţa, fiind plătit cu 65 de dolari pentru acea sesiune. Acesta a mai declarat că dacă ar fi ştiut că va provoca un scandal, nu ar fi acceptat să facă şedinţa foto. 

Alţi locuitori egipteni i-au luat partea fotomodelului spunând că are dreptul să poarte ceea ce-şi doreşte. În plus, au criticat declaraţiile ministrului turismului sugerând că urmărirea penală ar aduce doar o imagine negativă asupra Egiptului. 

În urmă cu câteva săptămâni, în necropola din Saqqara, arheologii au găsit 100 de sarcofage vechi de peste 2000 de ani, în stare intactă.

Mai multe