3 idei simple să te coafezi singură

7 octombrie 2011   Viață de vedetă

Sezonul ce tocmai începe aduce cu sine vreme urâtă şi mult vânt. Vei avea nevoie deci de coafuri lejere, însă bine fixate. Alege produse de styling care să nu-ţi încarce părul şi care să nu te lase la greu. Coafura ta este importantă!

Onduleuri lejere

În tendinţe,dar şi foarte uşor de rea­lizat,buclele sunt feminine şi îţi încadrează frumos chipul.

Le poţi obţine fie cu bigudiuri,lăsate peste noapte ca să reziste mai mult timp,fie cu o perie şi un föhn ori cu o placă,dacă te pricepi cum să le foloseşti.

La saloane şi în hipermarketuri găseşti produse „termice”,care-ţi protejează firul de păr în timpul coafării.

Acestea sunt necesare,nu un moft!

Bucle strânse

Dacă ai părul deja ondulat,îţi va fi mai uşor să obţii această coafură,pentru că există deja o bază.

Pentru aceasta,este bine ca părul să fie proaspăt spălat şi şters cu un prosop moale.

Aplică o spumă cu nivel ridicat de fixare,însă nu pieptăna părul,ci doar descurcă-i vârfurile.

Cu ajutorul unui föhn cu difuzor,începi uscarea,de preferat lăsându-ţi capul în jos.

Dacă încă simţi că părul este moale şi că nu va rezista vremii,mai aplică un pic de spumă şi ceva fixativ,pulverizat de la distanţă,pentru a nu-l încărca excesiv.

Coc într-o parte

Este o coafură potrivită pentru zilele capricioase,iar dacă vrei să-l reinventezi un pic,îl poţi aranja într-o parte.

Pentru a rezista întreaga zi,piaptănă-ţi părul,prinde-l iniţial cu un elastic şi mai apoi răsuceşte-l până obţii cocul dorit.

Îl poţi fixa cu agrafe sau cu ace de păr,dar şi un alt elastic poate fi o alternativă bună.

Pentru că este strâns şi prins cu agrafe metalice,părul se poate deteriora în timp şi de aceea este bine să-i aplici din când în când un tratament pentru fortificare.

Mai multe