4 secrete care îţi vor menţine pielea tânără mult timp. Apa şi factorul de protecţie solară, obligatorii
Orice femeie îşi doreşte un chip de porţelan, o piele luminoasă, fără riduri şi alte semne ale vârstei. Însă odată cu trecerea timpului, îngrijirea tenului trebuie să devină o prioritate. Cum îţi menţii pielea tânără? Printre secretele pe care orice femeie trebuie să le ştie se regăsesc alimentaţia, hidratarea şi, desigur, cremele potrivite fiecăreia în parte.
Iată care sunt cele 4 secrete pe care orice femeie trebuie să le ştie şi să le respecte:
1. Foloseşte întotdeauna cremă cu factor de protecţie
Nu mai este un secret faptul că fiecare dintre noi trebuie să folosească în fiecare zi o cremă cu factor de protecţie solară, scrie elle.ro. Este extrem de important să o foloseşti deoarece prin acest fel poţi diminua imperfecţiunile pielii, dar şi să încetineşti procesul de îmbătrânire. Dermatologii recomandă să foloseşti o cremă cu factor de protecţie 50 pe ten, dar şi pe restul pielii.
Citeşte şi: De ce apar ridurile
2. Hidratează-te
Hidratarea este un alt pas foarte important pe care trebuie să îl ai în vedere dacă vrei să ai mai multă grijă de pielea ta. Chiar dacă nu conştientizezi acest lucru, însă acest truc destul de simplu te ajută să previi formarea ridurilor şi a linilor fine. În cazul în care nu eşti obişnuită să bei apă, ai putea să adaugi un fruct pentru mai multă savoare.
3. Include retinolul în rutina ta
Retinolul este un derivat al vitaminei A şi este unul dintre ingredientele care are beneficii extrem de mari asupra pielii tale, mai scrie sursa citată. Fie că ai auzit până acum de beneficiile acestui ingredient sau nu, află că retinolul poate ajuta la reducerea linilor fine şi a ridurilor, dar şi stimulează producţia de colagen. Dermatologii recomandă să foloseşti în primă fază retinolul o dată pe săptămână, iar ulterior de mai multe ori.
4. Curăţă-ţi şi hidratează-ţi pielea în mod corespunzător
Demachierea face parte dintre paşii esenţiali care te ajută să ai o piele cât sănătoasă. Din acest motiv, ar trebui să foloseşti produse de curăţare şi o cremă hidratantă specifice tipului tău de ten. De asemenea, ar trebui să îţi formezi o rutină pe care să o respecţi, astfel încât pielea ta să fie mult mai hidratată şi să aibă vitalitatea şi luminozitatea de care are nevoie.