5 reguli pentru o pedichiură perfectă
Neglijate de multe ori, picioarele tale vor arăta mult mai îngrijite cu o pedichiură ca la carte. Dacă nu ai timp să ajungi la salon, poţi obţine rezultate bune la tine acasă, urmând câţiva paşi simpli.
1. Exfoliază şi hidratează
Într-un vas cu apă călduţă, adaugă 2 linguriţe de bicarbonat de sodiu şi 2 linguri de sare de mare. Ţine picioarele la înmuiat 10-15 minute sau până când apa începe să se răcească. Îndepărtează celulele moarte frecând pielea uşor cu ajutorul unei pietre ponce sau cu o pilă profesională, după ce ai aplicat înainte un scrub special. Insistă în special în zona călcâielor şi acolo unde pielea s-a îngroşat.
2. Îndepărtează cuticulele şi pileşte unghiile
Nu este indicat să tai de tot cuticulele, pentru că aceastea reprezintă o barieră naturală de protecţie a unghiei. Împinge-le în schimb cu ajutorul unui beţisor de bambus spre baza lor. Dacă nu s-au înmuiat destul, aplică un ulei de cuticule, pe care îl laşi să acţioneze 5 minute. Taie colţurile cu grijă şi dă o formă potrivită unghiilor, pentru a evita încarnarea lor. Pileşte-le uşor, într-o singură direcţie, fără a insista însă foarte mult.
3. Aplică oja cu precizie
Spală din nou picioarele, aşază-te într-o poziţie confortabilă şi foloseşte un desparţitor pentru degete special, care te va ajuta să nu te murdăreşti. Aplică o bază de unghii, apoi continuă cu oja sau lacul preferat. Colorează-le dintr-o singură mişcare, de la bază spre vârf, având grijă să nu iei pe periuţă prea mult produs de la început. Aşteaptă să se usuce apoi, dacă mai este nevoie, continuă cu un al doilea strat. Aplică oja şi pe vârfurile unghiilor, pentru un efect final impecabil.
4. Grăbeşte uscarea
Un motiv pentru care nu obţii rezultate bune este faptul că oja nu este lăsată să se usuce suficient. Indicat este să faci toate aceste operaţiuni seara, când ai mai mult timp la dispoziţie şi poţi lăsa piciorele libere peste noapte. Dacă totuşi te grăbeşti, încearcă să apropii unghiile de o sursă de căldură, usucă-le mai rapid cu föhnul sau aplică un spray special care accelerează aşezarea ojei.
5. Foloseşte o cremă intens hidratantă
Pielea de pe picioare se usucă foarte uşor, aşa că încheie operaţiunile aplicând o loţiune specială hrănitoare, pe care o laşi de preferat să acţioneze peste noapte. Poartă şosete din bumbac, iar dimineaţa pielea ta va fi mult mai catifelată.
TRUC CPF
Dacă vrei ca oja să reziste mai mult, să aibă luciu şi un aspect mai intens, aplică la final un strat de top coat, produs care sigilează unghia şi o protejează.
Sfat CPF
Şterge orice urmă de lac vechi, înainte de a-ţi colora din nou unghiile.