6 greşeli în rutina de îngrijire a pielii
Spălarea pielii faciale cu apă (dimineaţa şi seara) este un obicei de îngrijire personală pe care-l facem în fiecare zi, dar există câteva greşeli pe care foarte multe femei le fac fără să-şi dea seama. Pentru a preveni apariţia neplăcerilor dermatologice, uite ce ar trebui să eviţi:
Spălarea excesivă
Există persoane care se spală pe faţă de mai multe ori pe zi, dar acest obicei duce la deshidratarea şi uscarea tegumentului, şi la accelerarea procesului de îmbătrânire. În plus, spălatul excesiv poate avea şi alte efecte secundare; este posibil ca pielea să producă mai mult sebum, ducând astfel la ten gras. Recomandat este să te speli pe faţă de două ori pe zi, dimineaţa şi seara,
Folosirea greşită a tipul de apă
Este important să-ţi cunoşti tipul de piele. Dacă observi că tegumentul este uscat şi apoi devine normal, în anumite perioade, înseamnă că ai tenul uscat. În acest caz, ar trebui să foloseşti o apă facială cremoasă sau pe bază de ulei. Folosire unei alte ape poate provoca iritaţie, cauzând la rândul ei coşuri şi acnee.
Exfolierea excesivă
Exfolierea este foarte bună pentru piele, însă prin exfoliere sunt îndepărtate celulele moarte şi murdăria acumulată în stratul superior al pielii – asta înseamnă nu trebuie să exagerezi cu exfolierea. Există riscul să ajungi să te confrunţi cu piele sensibilă. Ţine minte că moderaţia este cea mai bună soluţie. Exfolierea pielii faciale de două ori pe lună este mai mult decât suficient.
Folosirea prosoapelor aspre
Multe dintre noi ne spălăm pe faţă într-un mod greşit. Este posibil ca prosoapele folosite să fie aspre şi ca ştergerea să fie una agresivă. Recomandat este să foloseşti prosoape moi, din bumbac, mai ales pentru faţă, uscate şi cu care să ştergi tegumentul circular.
Spălarea cu apă fierbinte
Pielea conţine uleiuri naturale, care sunt esenţiale pentru menţinerea ei sănătoasă, iar apa fierbinte afectează producţia de uleiuri naturale peste noapte. În loc să te speli pe faţă cu apă caldă, alege s-o faci cu apă călduţă spre rece. Aceasta este foarte bună pentru revigorarea tenului, dar şi pentru menţinerea sub control a temperaturii pentru a preveni înroşirea tegumentului.
Lipsa cremei/loţiunii hidratante
Acest sfat este recomandat pentru toate anotimpurile. Pielea are nevoie de hidratare, mai ales dacă tenul este uscat. Aşadar, este crucial să alegi produsele de îngrijire potrivite. În plus, este esenţial să aplici după spălarea tegumentului o cremă hidratantă pentru a o păstra catifelată şi lipsită de imperfecţiuni.