7 trucuri pentru a fi mulţumită de părul tău dimineaţa

19 aprilie 2016   Viață de vedetă

În loc să încerci în fiecare dimineaţă să faci părul să se aşeze aşa cum îţi doreşti, ar trebui să te concentrezi pe modul în care poţi acţiona pentru ca podoaba capilară să arate bine la orice oră din zi şi din noapte.

Schimbă faţa de pernă

Cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru părul tău în timp ce dormi este să foloseşti o faţă de pernă din mătase,dat fiind că cele din bumbac împiedică alunecarea firelor,când îţi schimbi poziţia de somn,ducând la încâlcirea pletelor. În plus,mătasea nu este doar un material blând cu părul,ci păstrează,de asemenea,umiditate,care împiedică încreţirea şi menţine strălucirea.

Aplică o mască de păr,înainte de culcare

Cine are timp de măşti,te vei întreba. Tu! Căci o pui înainte de somn,iar ea va acţiona în timp ce tu dormi. Aplică masca o dată pe săptămână  şi poţi uita de părul uscat,deteriorat. Amestecă câte o lingură de maioneză,avocado,ulei de măsline şi miere pentru a face o compoziţie hrănitoare şi hidratantă. După aplicarea pe părul ud,pune-ţi o protecţie de duş sau un prosop pe pernă pentru a proteja perna.

Împleteşte părul

Nu numai că astfel vei ţine firele departe de faţă în timpul nopţii (sebumul putând crea erupţii pe piele),dar vei avea şi pletele ondulate dimineaţa,necesitând doar puţin styling. Împarte părul,umed – cel mai bine,în două şi împleteşte-le spic înainte de a merge la culcare noaptea.

Nu dormi cu părul ud

Excepţie fac cazurile în care îl împleteşti sau îi aplici o mască.  În rest,dormitul cu părul ud poate provoca încreţirea sau ruperea lui,mai ales în cazul în care acesta este deja fragil,uscat sau vopsit. Încearcă să te speli câteva ore mai devreme sau foloseşte uscătorul înainte de a te băga în pat.

Foloseşte şamponul uscat

Acesta poate fi utilizat profilactic. Dacă de obicei te trezeşti cu părul gras,aplicarea lui înainte de culcare va face ca sebumul să fie absorbit de îndată ce se produce. Tot ce va trebui să faci este să te peipteni de câteva ori,înainte de culcare.

Evită folosirea elasticelor

Cu excepţia cazului în care le foloseşti pentru împletituri,scapă de elasticele din dormitor. Dormitul cu părul prins în coadă de cal creează tensiune şi poate duce chiar la pierderea lui.

Masează scalpul

Nu numai că te vei simţi mai bine,după o zi lungă,dar asta ajută,de asemenea,la menţinerea sănătăţii părului. Frecarea blândă a scalpului,cu vârful degetelor,înainte de culcare,va distribui uleiurile naturale,făcând ca firele să fie mai strălucitoare dimineaţa. Atenţie,însă,  acest sfat este bun pentru părul gros,uscat.

Mai multe