7+1 pictori care-şi înfruntă destinul

Nu despre o expoziţie de pictură va fi vorba în acest reportaj, ci despre confruntarea cu destinul a celor 7+1 expozanţi. Ei sunt frumoşi şi talentaţi, dar se luptă cu necruţătorul HIV.

Mihaela Şchiopu,artist plastic şi arhitect,s-a dedicat timp de patru ani unui proiect de suflet. Asta şi pentru că este profesor la Facultatea de Arhitectură,un dascăl sensibil la talentele tinerilor,dar,cum se va vedea în continuare,la fel de sensibil la suferinţele lor.

Lucrează cu tinerii contaminaţi cu HIV. În cei patru ani,trei dintre ei au intrat la facultăţi de artă,iar unul la liceul de artă.

Performanţa lor este cu atât mai meritorie cu cât munca le este întreruptă de lungi perioade de criză,de curele de tratament (mai agresive uneori decât cele cu citostatice),de multe alte probleme pe care le ridică boala lor.

Cine sunt ei cu adevărat? Cei care au avut neşansa să ajungă în spitatelele „Epocii de Aur“,în care o mulţime de alţi micuţi au fost contaminaţi cu virusul HIV.

Povestea lui Laurenţiu

Admir lucrările expuse şi sunt răvăşită de mesajul care răzbate din ele. Sunt răscolitoare,îţi dezvăluie o copilărie amestecată cu multă suferinţă.

Mihaela Şchiopu îmi explică:„Sunt artişti cu un real talent,cu multă sensibilitate şi cu un chef năvalnic de a trăi fiecare clipă. Expoziţia se numeşte "7+1" pentru că ei au fost un grup de 8,dar unul dintre ei a murit cu puţin înainte de vernisajul expoziţiei. Era un băiat foarte talentat care,pe lângă handicapul bolii,mai avea unul:era ţigan. Nu avea părinţi,era extrem de generos...”

Lucrările lui de grafică sunt superbe şi sunt puse separat,pe un perete întreg. Laurenţiu avea şi el visurile lui. S-a împlinit doar acesta...

Tabere de creaţie... la mănăstire

Pentru că sunt din diverse oraşe,e destul de complicat să-i aduni pe toţi la un loc. Tot Mihaela a găsit rezolvarea problemei:se întâlnesc la Bucureşti în timpul iernii,iar în perioada vacanţei de vară merg la o mănăstire din Râşca,unde un prieten,călugăr,îi găzduieşte cu toată dragostea.

O adevărată tabără de creaţie! Mă uit la grupul artiştilor:tineri,frumoşi,guralivi. Le vezi în ochi bucuria reuşitei. Doi dintre ei şi-au asumat identitatea,au ieşit la rampă,dacă putem spune aşa,şi şi-au făcut publică boala de care nu sunt cu nimic vinovaţi.

Cei care-i cunoaşteau au reacţionat în diverse moduri. Românii încă nu ştiu să fie toleranţi şi nu ştiu multe nici despre această boală. Poate din ignoranţă vin reacţiile brutale de respingere a celor infestaţi cu HIV.

Expoziţie cu repetiţie

Fiecare dintre cei şapte are povestea lui,dar niciunul nu vrea să o facă publică. O reacţie uşor de înţeles. Singurul lucru care-i face fericiţi acum este expoziţia.

Le dă putere să meargă mai departe. Iar privitorului îi dă o lecţie de viaţă:nu poţi uita curajul lor,felul în care-şi percep boala şi viaţa,atâta câtă este.

Una dintre fete recunoaşte că dacă nu s-ar fi îmbolnăvit,n-ar fi putut să-i cunoască pe oamenii minunaţi care o ajută să dea sens fiecărei clipe de viaţă.