Actorul Benedict Cumberbatch, răpit în timpul filmărilor. Cum i-a schimbat viața incidentul?
Vedeta de la Hollywood rupe tăcerea despre
experiența terifiantă care l-a ajutat să-și schimbe viața acum mai bine de 20
de ani. În bine?
Actorul de 48 de ani avea 20 și ceva de ani când se afla pe platoul de filmare a miniseriei BBC „To the Ends of the Earth”, în Africa de Sud. Într-o pauză de filmare, s-a dus cu câțiva prieteni într-o excursie, iar mașina în care se aflau a făcut pană.
În timp ce Benedict Cumberbatch și amicii săi se aflau pe marginea drumului, au fost jefuiți și răpiți de șase bărbați care au apărut de nicăieri și i-au luat pe sus și i-au băgat în mașina lor. Actorul și prietenii săi au fost duși cu mașina ore întregi, după care au fost dați jos și puși în genunchi în poziția de execuție.
Temându-se pentru viața sa, Benedict și-a văzut propria viață cum i-a trecut prin fața ochilor. Apoi, din senin, cei care i-au răpit au luat-o la fugă. Cu toate că s-a încheiat cu bine tot episodul înfricoșător, vedeta a fost afectată simțitor de pericolul uluitor în care se aflase.
Nimeni nu pățise nimic fizic, însă stresul psihic la care au fost supuși Benedict și prietenii lui i-au schimbat pentru totdeauna. „M-a făcut să înțeleg mai bine timpul, dar nu într-un sens bun”, a început actorul să povestească în revista „Variety”. „M-a făcut mai nerăbdător să încep să duc o viață mai neobișnuită și nici acum nu am scăpat de acea senzație, acea nerăbdare…”, a continuat vedeta de la Hollywood.
Întreaga experiență l-a transformat pe star într-un „dependent de adrenalină”, care a început să aibă pasiuni periculoase, cum ar fi sporturile extreme. „Faptul că m-am aflat în fața morții a declanșat chestia asta în mine. M-a făcut să mă gândesc că pot muri oricând, așadar trebuie să-mi trăiesc viața din plin, la extrem chiar”, a dezvăluit vedeta.
„M-am aruncat din avioane, mi-am asumat tot felul de riscuri”, a adăugat acesta. Singurul lucru care i-a mai domolit pofta pentru pericol a fost familia pe care și-a format-o între timp. Tată a trei copii, actorul își va serba aniversarea de 10 ani a mariajului său cu soția, de Ziua Îndrăgostiților.
foto - Shutterstock