ADDA lansează un îndemn la iubirea de sine - noul single “Oglindă, oglinjoară”

29 septembrie 2016   Viață de vedetă

După ce am retrăit numeroase sentimente şi am trecut prin “Stările Addei”, iată că artista ne impresionează din nou, cu o piesă de suflet, denumită sugestiv “Oglindă, oglinjoară”. Scris şi interpretat în stilul caracteristic al Addei, noul single se adresează tuturor celor care nu-şi mai găsesc locul, care nu mai ştiu cum să meargă mai departe, amintindu-le să nu uite niciodată de iubirea de sine.

“Am scris piesa în aceeaşi perioadă în care a luat naştere şi Lupii,într-o etapă mai tristă din viaţa mea. M-a ajutat foarte mult pentru că am reuşit să îmi recapăt încrederea în mine. Mesajul piesei este să te iubeşti pe tine,să ai curajul să-ţi asumi ceea ce eşti,nu ce vor ceilalţi să fii”,a declarat Adda. 

Cu un sound actual şi o poveste care ne poartă printre amintiri şi momente mai dificile,piesa este un îndemn pentru fiecare dintre noi,să avem puterea “să ne vedem în oglindă” exact aşa cum suntem,fără să fim influenţaţi de părerile celor din jur. “Oglindă,oglinjoară” ne poartă în trecut,atunci când eram “un copil care ştia că nu luptă degeaba”.

“Chiar dacă pare o piesă cu un mesaj feminist,nu este. Nu este o melodie tristă,ci una motivaţională şi sper să se regăsească cât mai multe persoane în ea,asta este motivul pentru care fac muzică”,a mai spus Adda. 

Versurile sunt scrise de către Adda,iar la producţia piesei au lucrat Şerban Cazan,Florin Bokâ şi Lucian Nagy de la Hahaha Production. Videoclipul a fost realizat de către Iulian Moga,cel care a reuşit să transpună în imagini şi să aducă la viaţă ideile artistei. 

Ascultă noua piesă aici:

Mai multe