Adrian Ţuţu a compus un cântec în 3 minute!

1 septembrie 2011   Viață de vedetă

Adrian Ţuţu, invitat special într-unul dintre episoadele serialului “Pariu cu viaţa”, a compus un cântec în numai 3 minute, special pentru secvenţa în care elevii se revoltă împotriva conducerii Colegiului Naţional de Arte şi a programei şcolare.

„Producătorii mi-au spus ce-şi doresc şi eu,în câteva minute,am scris versurile unui cântec special pentru greva elevilor. Sună cam aşa:«Este un mesaj de la noi pentru voi,suntem tineri,avem curaj,punem pariu cu viaţa,a venit momentul să ne-ndeplinim speranţa».E doar o parte din cântec. Restul vor vedea telespectatorii la Pro Tv”,spune Adrian.

După ce a câştigat voturile şi simpatia a milioane de români,fapt ce l-a adus în postura de învingător la „Românii au talent”,Adrian Ţuţu îşi face debutul în televiziune în serialul „Pariu cu viaţa”,care va avea marea premiera la Pro Tv pe 12 septembrie.

Artistul MediaPro Music a simţit din plin emoţiile unui actor la debut. „A fost prima dată pentru mine când am filmat. M-am simţit foarte bine alături de întrega echipă din Buftea. Recunosc că am avut emoţii pentru că n-am mai făcut asta niciodată,iar experienţa de la «Românii au talent» nu se compară cu aceasta”,mărturiseşte Adrian.        Secvenţa filmată alături de câştigătorul competiţiei „Românii au talent” le-a amintit tinerilor din „La-La Band" de momente din viaţa lor reală. Bubu spune că şi-ar fi dorit, când era mai mic, să ia parte şi el la o grevă.

„Secvenţa a fost filmată foarte tarziu, după o zi caniculară, dar pentru mine a fost ca o satisfacţie sufletească. De mic îmi doream să iau parte la o grevă. Vroiam să le cer tuturor să cântăm numai Beatles la şcoală. La filmare chiar m-am urcat pe gard şi strigam cât puteam eu de tare: «sa vina directorul!»",zice amuzat Bubu.     

Alături de toţi colegii lui din „La-La Band", Bubu a fost impresionat de talentul deosebit al lui Adrian Ţuţu.

„Ţuţu este foarte talentat. A făcut cântecul pentru protest în câteva minute. Am rămas uimit de creativitatea lui.”

Impresionat de atmosfera de pe platouri şi de colegii de filmare Adrian Ţuţu îşi doreşte să revină la Buftea.

„Mi s-a părut foarte frumos să fiu invitat şi cu mare plăcere revin oricând. Cei din „La-La Band" sunt nişte tineri extraordinari cu care am legat prietenii”.

Mai multe