Ai ochii obosiţi? Uite cum te machiezi!

7 septembrie 2016   Viață de vedetă

După o noapte albă sau o perioadă solicitantă, poţi încerca trucurile de machiaj care ascund oboseala ochilor. Aşa vei putea masca cearcănele şi pungile, iar ochii nu vor mai părea aşa de roşii.

Înainte de a începe machiajul propriu-zis,aplică o cremă hidratantă,care să dea supleţe pielii şi să creezi un finisaj neted.

Foloseşte un anticearcăn potrivit

De multe ori,acoperi zonele întunecate de sub ochi cu un strat gros de anticearcăn,însă nu foloseşti un produs într-o nuanţă potrivită cu tenul tău. Rezultatul:pielea din jurul ochilor tăi va fi încărcată şi va avea un aspect uscat. În plus,va atrage atenţia asupra semnelor de îmbătrânire.

Întreabă un makeup artist care este nuanţa de anticearcăncare ţi se potriveşte. Magazinele cosmetice îţi oferă şansa să testezi produse şi tot în cadrul lor poţi primi şi sfaturi competente.

Evită machiajul smokey eyes

Când eşti obosită,nu-ţi încărca faţa cu un machiaj de tip smokey eyes,chiar dacă este preferatul tău şi te face să te simţi mai încrezătoare.

Multe femei merg pe principiul cu cât mai mult,cu atât mai bine şi acentuează fardul întunecat în jurul ochilor. Din păcate,rezultatul este unul aproape dezastruos:ochii sunt optic micşoraţi,iar oboseala se vede şi mai bine.

De ce să nu-ţi conturezi ochii cu tuş

Când ai ochii roşii,„presăraţi“ cu vinişoare,este indicat să nu-i conturezi cu tuş lichid.Vei sfârşi prin a atrage toată atenţia asupra ochilor.

Când eşti odihnită şi faţa are un aspect împrospătat,machiajul tip franţuzesc cu ochii conturaţi cu tuş şi buzele roşii se potriveşte de minune. Însă dacă semnele oboselii sunt vizibile,renunţă la acest tip de makeup.

Poţi opta pentru o tuşă cu creion maro închis pe pleoapa superioară,iar dacă vrei să aplici şi fard,încearcă nuanţele de gri – albastru şi verde. În colţul interior al ochiului aplică puţin fard alb,pentru a da luminozitate ochiului.

Încearcă un fard cremos metalic,auriu sau bronz,care va atenua aspectul obosit al ochilor şi al pielii.

Evită să aplici fardul fără fond de ten

O altă greşeală des întâlnită este să foloseşti culorile preferate de fard pe faţă,fără să fie aplicat în prealabil un fon de ten,care are rolul de a ascunde micile imperfecţiuni.

Ce mai poţi face? Seara,înainte de culcare,dă-ţi cu cremă nutritivă şi hidratantă,pentru ca dimineaţa,indiferent cât de puţin ai dormit,aspectul pielii să nu fie foarte afectat.

Mai multe