Ai tenul gras? Aşa îl îngrijeşti corect!

30 decembrie 2015   Viață de vedetă

Tenul gras este cel mai uşor de recunoscut: piele lucioasă şi unsuroasă, pori măriţi şi o predispoziţie evidentă către apariţia coşurilor şi a punctelor negre. Totuşi, femeile cu un astfel de ten se pot considera nişte norocoase, întrucât pielea lor se ridează cel mai greu.

Cu o condiţie însă:piela să fie corect îngrijită!

Iată,aşadar,care sunt cele mai frecvente greşeli de îngrijire ale tenului gras!

Curăţarea tenului

Persoanele cu tenul gras obişnuiesc să-şi spele faţa de mai multe ori pe zi în încercarea de a scăpa de excesul de sebum. Trebuie să ştii,însă,că pielea are nevoie de acele uleiuri naturale. În plus,un avantaj al tenurilor grase este că se ridează mai greu.

Medicii dermatologi recomandă spălarea tenului de două ori pe zi-dimineaţa şi seara. Încearcă produsele de curăţare pe bază de acid salicilic,acid glicolic sau peroxid de benzoil.

Loţiune tonică

Folosirea unei loţiuni tonice este extrem de tentantă pentru persoanele cu ten gras,însă acestea nu fac decât să înrăutăţească situaţia-tonerul usucă excesiv pielea şi o,,încurajează'' astfel să producă mai mult sebum. Pentru că tenul gras este conceput să rămână hidratat,produsele cosmetice de uscare nu fac decât să stimuleze glandele sebacee să producă şi mai mult sebum.

Astfel,dermatologii ne sfătuiesc să alegem o loţiune tonică cu acţiune blândă,pe bază de plante şi fără alcool.

Mai multe