Alexandra Stan: „M-am îndrăgostit de toţi bărbaţii din viaţa mea“

31 martie 2021   Viață de vedetă

Astăzi e o vedetă internaţională, însă viaţa e nu a fost mereu lipsită de griji, dimpotrivă. Până să cucerească lumea muzicală, Alexandra Stan a avut o copilărie şi o adolescenţă marcate de mari lipsuri materiale şi de probleme. Cântăreaţa a vorbit în emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, despre perioadele dificile din viaţa sa, impresionând prin naturaleţe şi sinceritate. A povestit fără reţineri despre relaţia cu familia, carieră, dar şi despre lucrurile care au marcat-o

În trecut, din cuza unor datorii foarte mari, părinţii Alexandrei Stan au vândut casa din Constanţa şi s-au mutat la maginea comunei Valul lui Traian, într-o casă neracordată la canalizare şi gaze. În acea perioadă, cântăreaţa a lucrat ca ospătăriţă într-un bar din comună, pentru a-şi ajuta familia. Alexandra Stan l-a învinuit multă vreme pe pe tatăl său pentru toată acea perioada dificilă din adolescenţă, pentru lipsurile pe care le-a simţit din plin, însă, mai târziu, în perioada în care au lucrat împreună, l-a descoperit şi înţeles pe părintele ei .

“Cu siguranţă l-am învinovăţit pe tata. El a avut o perioadă în care a fost foarte copleşit de tot ceea ce se intâmpla şi datoriile au venit una după alta, nu a ştiut cum să gestioneze această chestie. Întotdeauna şi-a dorit să ne protejeze. Eu am avut posibilitatea, în schimb, să îl cunosc pe tata, în momentul în care am mers cu el în concerte; el a fost tour managerul meu timp de doi ani şi jumătate şi am avut posibilitatea să îl cunosc pe el ca om. Mi-am dat seama de toate aceste chestii ulterior. Este greu, copiil fiind, să îţi dai seama. Tindeam să îl învinovăţesc pentru că m-a scos din mediul meu unde trăiam pe plajă şi totul era lux, un vis, mergeam la plajă şi trăiam ca o sirenă cu 10 prieteni pe plajă. Am ajuns în Valul lui Taian, trebuia să fac naveta, mă trezeam la 5 şi jumătate ca să pot să ajung la liceu, uneori nu aveam bani de bilet. Mintea de copil nu înţelege chestia asta, însă eu am avut posibilitatea să îl înţeleg pe tata, că l-am avut mai aproape de mine”, a povestit Alexandra Stan.

Artista a povestit şi despre alegerile mai puţin fericite în dragoste, greşeli şi a declarat că, în ciuda tuturor întâmplărilor din viaţa ei, crede încă în iubire.

“Din păcate, alegerile pe care le facem noi sunt foarte strâns legate de multe chestii din subconştientul nostru, de traume, de tot felul de lucruri din copilărie, din adolescenţă. Dumnezeu nu poate să ţi le dea pe toate mereu, dar eu m-am îndrăgostit de toţi bărbaţii din viaţa mea, orice relaţie pe care am avut-o, indiferent că a durat o săptămâna sau trei ani de zile, eu i-am iubit la fel de mult. În momentul în care sunt cu un bărbat, chiar dau tot. Sunt foarte naivă, de multe ori, sunt uşor de manipulat emoţional. Bărbaţii văd că dau mult, din prima, şi profită de chestia asta. Încă nu m-am învăţat minte”, a spus Alexandra Stan.

Artist internaţional de succes, aceasta a vorbit şi despre concurenţa din breaslă, menţionând în acest sens parcursul celebrei Inna.

“Întodeauna a existat concurenţa cu Inna, există între toţi artiştii; există între mine şi Antonia, între Antonia şi Alina Eremia, dar e şi normal, concurenţa este cea care te face să fii mai bun. Cumva, chiar dacă eu am trecut prin ceea ce am trecut, întotdeauna am ieşit la suprafaţă. Ar fi trebuit să fim mai uniţi şi aşa suntem mici ca ţară, ca industrie, până la urmă nu putem fi două Alexandra Stan şi nici două Inna”, a mai spus artista.

Mai multe