Aşa maschezi cearcănele!

18 noiembrie 2011   Viață de vedetă

Programul tot mai încărcat de muncă şi oboseala lasă urme pe chipul tău? Nu te îngrijora! Poţi înlătura cearcănele cu ajutorul unor trucuri uşor de pus în practică! Iată despre ce este vorba!

Încearcă anticearcănul!

Anticearcănul este mai eficient decât fondul de ten,servind în acelaşi timp şi la mascarea altor mici imperfecţiuni ale pielii,cum ar fi urmele de coşuri sau petele de culoare. Nuanţa anticearcănului trebuie aleasă cu un ton mai deschisă decât culoarea naturală a tenului. Dacă este prea închisă,rişti să accentuezi şi mai tare cearcănele,iar dacă este prea deschisă,nu le acoperă.

Alege o nuanţă mai roşiatică,pentru cearcănele cu tendinţă verzuie,şi o nuanţă care să bată înspre galben,pentru cearcănele cu tendinţă spre violet (albastru-violet).

Aplică fondul de ten pe toată faţa,inclusiv sub ochi,iar peste acesta o cantitate mică de anticearcăn,pe care să-l întinzi uşor. Pentru retuşuri,poţi amesteca în podul palmei fond de ten cu puţin anticearcăn.

Ajută şi compresele cu ceai

Adaugă în apă fierbinte,pentru câteva secunde,două plicuţele de ceai (muşeţel,ceai verde sau negru),lasă-le să se răcească şi aplică-le pe ochi.

Stai întinsă 10 minute şi relaxează-te. Ceaiul de muşeţel este foarte eficient,datorită proprietăţilor antiinflamatorii şi calmante,cel verde ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire şi la retragerea pungilor de sub ochi,iar ceaiul negru atenuează cearcănele. Repetă procedura de trei ori pe săptămână,timp de două-trei luni.

Dar şi plasturii anticearcăne!

Plasturii anticearcăne conţin un gel cu nutrienţi activi din plante (muşeţel,alge),cafeină şi alte substanţe cu rol antiinflamator,stimulant şi decongestionant.

Aceştia se lipesc pe zona afectată atât dimineaţa,cât şi seara,şi au rolul de a detensiona ţesuturile şi de a atenua cearcănele. Plasturii se găsesc în farmacii.

Cremele speciale pentru tratarea cearcănelor conţin un complex unic de substanţe active naturale,ce refac elasticitatea şi fermitatea pielii. Acestea se aplică seara,după demachiere şi tonifiere.

Mai multe