Betty White, ocolită în trecut de producători, că „nu era fotogenică“. Până în pandemie, alerga 2 km pe zi şi nu ieşea din casă necoafată, nerujată

1 ianuarie 2022   Viață de vedetă

Nu aveai cum să n-o iubeşti! Betty White a fost una dintre cele mai longevive şi simpatice actriţe de la Hollywood şi chiar ea longevitatea sa a fost datorată simţului umorului. Pe 17 ianuarie ar fi împlinit 100 de ani.

Probabil o ştiai din celebrele producţii „Fetele de aur“, „Tu, din nou!“, „Dennis, pericol public 2“ sau „Vrei să te însori cu mine?“ (cu Sandra Bullock şi Ryan Reynolds). Practic, timp de o generaţie încoace, a fost bunica perfectă pentru marele ecran şi a reuşit performanţa de a rămâne neschimbată, cu trecerea timpului. Avea un simţ al umorului înnăscut şi un râs contagios. Şi era o adevărată surpriză când o vedeai defilând încă în rochie de seară, cu decolteu, pe covorul roşu de la Hollywood. Deşi n-o arăta, a bifat incredibila vârstă de 99 de ani şi a fost nerăbdătoare să-şi celebreze, în această lună, pe 17 ianuarie, centenarul. „Lumea este surprinsă că încă merg, darămite că muncesc“, glumea celebra actriţă care, până să dea pandemia, obişnuia să alerge doi kilometri în fiecare dimineaţă! Şi niciodată nu ieşea din casă necoafată, nerujată ori fără cercei!

Această minunată doamnă, un adevărat model de cochetărie, a fost votată a treia oară, la 91 de ani, drept cea mai fermecătoare vedetă din SUA, înaintea cântăreţei Adele şi a actriţei britanice Maggie Smith. Şi poate o să te mire, dar doamna White, actriţa americană cu cea mai lungă carieră în televiziune, considerată o comoară naţională în SUA, spunea că vodka şi hot dog-ul sunt secretele longevităţii şi fericirii sale. Desigur, tot în glumă. Cu siguranţă, însă, că gândirea pozitivă ajută mult. „Eu văd întotdeauna partea pozitivă a lucrurilor. E mai amuzantă. Negativismul te stoarce de energie. În plus, încerc să fiu mereu la curent cu tot ce se întâmplă în lume, fac exerciţii mentale, cuvinte încrucişate şi-mi ţin mintea limpede“.

Dacă nu ştiai, Betty a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind entertainerul feminin cu cea mai lungă carieră în televiziune, aproape 80 de ani. Avea la activ cel puţin 20 de nominalizări şi 7 Premii Emmy pentru rolurile sale din TV.

Copilăria ei n-a fost lipsită de dificultăţi

De fapt, Betty White îşi datora gena bună mamei sale, Christine Tess, frumoasa soţie a unui industriaş din domeniul electricităţii, Horace Logan White. Cu un bunic patern danez, un bunic matern grec şi ambele bunici englezoaice stabilite în Canada, mixul rezultat a fost unul câştigător. Copilăria lui Betty n-a fost lipsită de dificultăţi, căci, născută fiind în 1922, în Oak Park, Illinois, marea criză ce-a urmat Primului Război Mondial i-a făcut pe tinerii săi părinţi să-şi caute un trai mai bun în cealaltă parte a ţării, în California. Tatăl reuşea să le asigure cele necesare vânzând radiouri pe care le confecţiona el însuşi, chiar dacă uneori nu primea bani, ci bunuri la schimb sau chiar… câini.

Şi da, poate că dragostea ei nemărginită pentru animale a început cu un căţeluş adus acasă de tatăl său, dar vacanţele petrecute cu părinţii în apropiata zonă muntoasă din Nevada au făcut-o să-şi dorească să ajungă inginer forestier. O meserie complet atipică pentru o femeie, la acea vreme, pe care nu avea cum s-o îmbrăţişeze defel.

La fel de mult, însă, iubea şi scrisul şi, după ce a compus o piesă de teatru pentru serbarea şcolară de terminare a gimnaziului, şi-a descoperit adevărata vocaţie: actoria.

Betty „nu era fotogenică“

La trei luni după absolvirea liceului, o Betty în plină efervescenţă adolescentină dădea o probă muzicală pentru televiziune. Dar cariera ei avea să debuteze mai întâi în modelling şi apoi în teatru. La scurt timp, însă, avântul său artistic a fost întrerupt de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în decursul căruia tânăra s-a înrolat ca voluntar şi transporta materiale militare la bazele din California. Ba chiar a participat şi la unele evenimente date în cinstea trupelor ce urmau a fi trimise pe frontul din Europa. Aşa că, la finalul războiului, a crezut că-i va fi uşor să se angajeze la studiourile din Los Angeles. Producătorii, însă, o refuzau pe motiv că „nu era fotogenică“. Şi iată cum Betty a ajuns să se angajeze la radio, „unde nu conta dacă eram fotogenică“, unde citea reclame, punea voce, diverse zgomote de atmosferă sau cânta, pentru doar cinci dolari pe emisiune. Toate până într-o zi când i s-a oferit propria emisiune, „The Betty White Show“. Iar, în 1949, devenea „telegenică“, apărând într-un format zilnic de varietăţi mondene, „Hollywood on Television“, care avea să fie adevărata ei rampă de lansare.

Al treilea mariaj, la 39 de ani

În timpul voluntariatului său, Betty prinsese drag de un pilot din forţele aeriene, Dick Barker, care i-a devenit soţ în 1945, la finalul războiului. Cuplul s-a mutat în Ohio, unde familia Barker deţinea o fermă de pui. Neacomodându-se deloc cu noua sa viaţă, Betty a divorţat la mai puţin de un an de la nuntă şi s-a întors în California. Doi ani mai târziu, s-a lăsat sedusă de un „vânător de talente“, Lane Allen, despre care credea că o va ajuta în carieră. Şi acest mariaj s-a încheiat rapid, după ce Lane i-a cerut să lase visele deoparte şi să devină femeie de casă.

Abia la 39 de ani şi-a întâlnit alesul, pe Allen Ludden, prezentatorul emisiunii „Password“ la care fusese invitată să participe. La vremea aceea, Allen trăia la New York, era văduv şi tată a trei copii, iar Betty avea viaţa ei în Los Angeles şi se întâlnea cu altcineva. Sorţii păreau potrivnici, dar inima le spunea altceva. Şi, după două cereri în căsătorie refuzate, Betty a acceptat, în 1963, să ajungă din nou la altar. Au urmat 18 ani de căsnicie fericită, până în 1981, când Allen a murit din cauza cancerului de stomac. „Am avut 18 ani minunaţi cu Allen Ludden“, a spus ea lui Piers Morgan, în cadrul unui interviu. „Primele două au fost repetiţii“.

Întrebată de ce nu s-a recăsătorit, Betty a spus: „Odată ce l-ai avut pe cel mai bun, cine are nevoie de restul?“. Şi nu, nu a avut copii cu niciunul dintre soţii ei, în schimb îi are aproape pe urmaşii lui Allen: „Am trei copii vitregi minunaţi. Suntem foarte apropiaţi. David, cel mai în vârstă, călătoreşte mult cu soţia sa în Bangladesh, pentru că ambii sunt medici şi au adoptat de acolo un copil, pe Mahona. Îşi petrec mult timp acolo, dar ţinem legătura şi ne vedem cât de des putem.“

@profimedia  

Mai multe