Bond. James Bond. Martin. Aston Martin. Căţei. Mulţi căţei.

6 martie 2017   Viață de vedetă

James Bond lângă un Aston Martin. Pare imaginea perfectă pentru fanii agentului 007. Dar staţi! Apare ceva în jurul lui! Nu, nu este personajul negativ. Şi cu siguranţă nu are nicio armă letală. Sunt şase pui de Golden Retriever.

Este vorba despre o campanie desfăşurată de ONU împotriva minelor anti-personal,prin care Organizaţia urmăreşte să strângă fonduri în vederea dezamorsării acestora.

Ambasador onorific ONU începând din aprilie 2015,Daniel Craig apare în clipul campaniei împotriva minelor terestre,alături de şase căţei drăgălaşi.

Campania implică şi un premiu care să-i motiveze pe cei care donează sume de bani în contul organizaţiei. Câştigătorul selectat prin tragere la sorţi va primi o vacanţă de vis,care include zbor gratuit către o locaţie ultra-selectă,o întâlnire cu actorul care interpretează rolul lui James Bond şi,cireaşa de tort,un Aston Martin Vantage GT Roadster. Actorul a contribuit la personalizarea maşinii cu motor V8 de 4.7 litri,care ajunge de la 0 la 100 km/h în doar 4.6 secunde.

În cea mai recentă ecranizare a seriei James Bond,“Spectre”,Daniel Craig a condus un Aston Martin DB10. După filmarea peliculei,Aston Martin a vândut maşina la o licitaţie şi a obţinut pe ea 3,5 milioane de dolari. Întreaga sumă a fost donată organizaţiei “Doctori fără frontiere”.

Mai multe