Când femeile dirijează circulaţia-n cer

Când o vezi, zveltă, elegantă şi cocoţată pe bicicletă, cu sandale cu tocuri de cinş’pe, îţi închipui că e o actriţă sau cineva din domeniul modei sau artei. Când colo, Cristina Gelcă răspunde zilnic de vieţile a mii de oameni, fiindcă este controlor de trafic aerian. Dar dacă o întâlneşti, înseamnă că are zi liberă şi că se relaxează! Bicicleta, specialităţile de cafea sau urcatul pe munte sunt modalităţile ei preferate de a se rupe de starea de încordare de la locul de muncă.  Şi asta pentru că stresul este cel mai mare inconvenient al profesiei ei. Cristina a găsit modalităţi diverse – şi curajoase! – de a se bucura de fiecare clipă.

La meserie nouă, noi provocări

Meseria de controlor de trafic nu exista în urmă cu câteva decenii. A apărut odată cu sporirea preocupărilor pentru siguranţa zborurilor de pasageri. Cristina a aflat de ea de la tatăl ei, fost pilot, devenit controlor de trafic. A dat examen în 1990, a urmat cursurile şi a primit licenţa. Dacă la începutul carierei trebuia să calculeze neîncetat, pentru a anticipa traiectoria fiecărui avion în parte, acum se bazează pe calculatoarele speciale. Unui controlor de trafic i se cere, înainte de toate, atenţie, putere de concentrare, viteză în luarea de decizii şi aptitudinea de a vedea în spaţiu. Mai este nevoie de stăpânirea englezei, limba oficială în care se comunică în aviaţie, dar şi de cunoştinţe tehnice privind avioanele, precum vitezele maxime pe care le poate atinge fiecare tip de aeronavă, viteza ideală pentru a nu consuma prea mult combustibil şamd.

Lucrul în echipă

De la Cristina am aflat că spaţiul aerian al unei ţări este împărţit în zone şi că de fiecare răspunde o pereche de controlori. Pe rând, unul stă la microfon, vorbind cu piloţii, iar celălalt estimează evoluţia traseului şi interacţiunea cu alte avioane. După o oră, cei doi sunt înlocuiţi de alţi doi colegi, iar în pauză pot face orice vor ca să se relaxeze – să tragă un pui de somn, să se ducă la sala de sport sau la saună. Când revin la lucru, cel care vorbise cu piloţii preia celălalt rol, iar la microfon trece cel care urmărise traiectoria avioanelor pe radare. Munca lor este supravegheată din spate de alţi colegi, iar deciziile tuturor trec printr-un al treilea filtru.

Decizii salvatoare, la secundă

Aflu cum se desfăşoară interacţiunea dintre pilot şi controlorul de trafic: aşa cum o cer regulile de politeţe, cel care vine îl salută pe care stă, adică pilotul îi comunică persoanei de la sol că a intrat în spaţiul de care răspunde. Îi comunică coordonatele şi viteza, pe care controlorul le confirmă, după ce le-a verificat. Într-o situaţie neprevăzută – cea mai frecventă este ratarea aterizării -, pilotul ia decizia salvatoare într-o fracţiune de secundă, aceea de a ridica avionul din nou, şi i-o comunică în timp real controlorului. Acesta trebuie să se asigure, la fel de iute, că aeronava nu se ciocneşte cu un alt avion.

Totul a fost prevăzut

O întreb pe Cristina dacă se întâmplă să le cadă şi lor calculatoarele. Mă linişteşte, spunând că nu există aşa ceva, că ei lucrează  în  alte sisteme, mult mai sigure, şi că nu folosesc internetul. Dar ce se întâmplă dacă într-o zi se simte rău sau are o inundaţie în casă?, insist eu. Îi este permis să sune şi să anunţe că nu poate veni? Da, toate situaţiile posibile au fost prevăzute. La serviciu trebuie să fie un număr de oameni mai mare dacât cel care ar trebui să lucreze efectiv, astfel încât să-i poată înlocui pe cei care lipsesc în mod neaşteptat.

Dirijează călătoriile altora, călătoreşte şi ea

O meserie ca-n filme, condiţii de muncă ieşite din comun, salarii pe măsură. Şi totuşi, a avut doi-trei colegi care au renunţat, pentru că nu au mai făcut faţă stresului. Şi cum stresul este principala problemă, celor care lucrează în aviaţie li se dau multe zile de concediu, ca să se relaxeze. Cei mai mulţi dintre colegii ei sunt pasionaţi de călătorii. Şi ea la fel, dar altfel! În ultimii ani a preferat destinaţii mai puţin bătătorite, în condiţii lipsite de confort, a urcat pe munte, cu cortul, sau a străbătut  America Centrală cu o dubiţă, iar Iranul şi Islanda pe bicicletă. Cristina s-a reîndrăgostit de bicicletă de curând. În copilărie a învăţat să meargă pe Pegas, după care s-a lăsat. Acum însă, se duce uneori şi la serviciu pe două roţi.

O meserie practicată de femei

Deşi este o meserie extrem de solicitantă, aflu că este practicată mai ales de doamne. Nu doar la noi, ci în întreaga lume, susţine Cristina. „Eu, o femeie, iau nişte decizii importante  pentru siguranţa traficului aerian -  şi le comunic piloţilor, să urce, să coboare, iar ei execută. Uneori mă amuz dându-mi seama că dau ordine unor bărbaţi, deşi în viaţa reală nu se întâmplă aşa“. Are dreptate Cristina. Poate că schimbările vin din cer, înainte de a ajunge pe pământ...