Carmen Electra a învățat de la Kim Kardashian cum să sucească mințile bărbaților. Dar e riscant!
Nu că ar fi avut nevoie și de mai mult sex appeal, dar vedeta serialului „Baywatch” se bucură, în ultima vreme, de mare succes la bărbați. Și Kim Kardashian e de „vină”!
La 53 de ani, arată cât se poate de bine și n-are nevoie de alte artificii care să-i accentueze frumusețea. Însă, dacă tot a primit un accesoriu sexy, de ce să nu-l poarte și să facă și mai multe furori în rândul reprezentanților sexului masculin ca până acum?!
Carmen Electra a recunoscut recent că fondatoarea Skims, adică Kim Kardashian, i-a trimis niște lejerie intimă drept cadou și, de fiecare dată când o poartă, blondina are mare succes la bărbați. Și asta pentru că e vorba despre un obiect cu totul aparte – un sutien cu piercing fals. Adică pare că ai piercing-uri la sfârcuri, dar nu e de fapt decât un detaliu al sutienului, care păcălește privitorii.
„Skims, asta port, n-am piercing-uri”, a ținut ea să precizeze când jurnaliștii au întrebat-o, zilele trecute, pe vedeta americană dacă și-a făcut noi înfrumusețări la corpul ei deja spectaculos de atrăgător. „Kim mi-a trimis acest sutien. Pare că am piercing-uri la sâni, dar nu e așa, sutienul dă senzația asta. E așa drăguță Kim, e cea mai tare. O ador pe Kim!”, a continuat Carmen să explice aspectul ei surprinzător.
Carmen Electra nu e străină de colaborările cu Kim Kardashian, ea fiind protagonista unei reclame la colecția de lenjerie intimă creată de vedeta de reality show acum doi ani. Dar de ce consideră Carmen că e riscant să te afișezi cu un astfel de sutien?
Pentru că induce în eroare. De fapt, purtătoarea nu are piercing-uri, ci
doar dorința de-a șoca puțin în public. Lucru perfect acceptabil sau nu, ce credeți? E OK să păcălim privitorul sau condamnabil că apelăm la astfel de artificii estetice? Surprinzător sau nu, atât Carmen, cât și Kim sunt în stare să facă orice compromis pentru a arăta bine, iar acest sutien, purtat cu mândrie de ambele, dovedește cu prisosință acest lucru.
foto - Profimedia, Instagram