Căsnicia mea nu merge, cum s-o repar?

De când mă ştiu, am îndrăgit ideea de familie. Îmi amintesc de vremurile când eram mică şi mă gândeam cum mi-ar plăcea să fie soţul meu, imaginându-mă cea mai fericită persoană din univers alături de el...

În căutarea soţului perfect

În vremurile în care trăim, pare ciudat că am ales să am o singură relaţie pentru tot restul vieţii. Cel puţin aceasta a fost ideea pe care am avut-o în minte de la început, chiar dacă acum pare că totul se năruie în jurul meu...Nici măcar în perioada liceului nu acceptam să ies în oraş cu un băiat, dacă nu vedeam în el un potenţial soţ.

Când eşti tânără, timpul pare de partea ta

Aveam 28 de ani şi încă eram singură. Prietenele mele începeau să se aşeze la casele lor, unele chiar deveniseră mame... în timp ce eu locuiam cu ai mei şi cu Magiun, pisoiul meu. Dar îmi era bine aşa, căci nu mă simţeam pregătită oricum să iau viaţa în piept. Şi nu mă grăbeam nicăieri, aveam tot timpul în faţă...

L-am cunoscut la o nuntă

Prietena mea cea mai bună se căsătorea după doar patru luni după ce îşi cunoscuse alesul inimii. S-au văzut, s-au plăcut, au ştiut că sunt făcuţi unul pentru celălalt şi s-au luat. Exact aşa voiam şi eu să mi se întâmple. Şi ştii cum e, ai grijă ce-ţi doreşti, că universul s-ar putea să-ţi îndeplinească dorinţa... În timpul petrecerii, când toate perechile dansau blues pe ringul de dans, un bărbat mult mai înalt decât mine s-a uitat în ochii mei preţ de câteva secunde şi m-a întrebat: „Doamnă, dansaţi?“.

Magia începutului poate fi înşelătoare

Eram uşor confuză, la început nu i-am înţeles întrebarea. Eram aşa de emoţionată pentru că era atât de frumos... mă ţinea strâns la pieptul lui şi, într-un mod ciudat, nu îl simţeam ca pe un străin cu care dansam pentru prima oară. Întreaga seară am povestit, am râs şi unele persoane chiar credeau că formăm un cuplu. La finalul serii, mi-a scris numărul lui pe o hârtie şi mi-a zis să îi dau un semn când voi simţi nevoia să mai stăm la taclale.

Prima întâlnire, total neaşteptată

Nu ştiu cum, dar am pierdut biletul şi-am zis că poate aşa a fost să fie. La câteva zile după nuntă, m-am trezit pe ecranul telefonului cu un mesaj de la un număr pe care nu-l aveam: „Sper că ai o zi minunată!“. Nu am răspuns, crezând că e o greşeală, ca la scurt timp să primesc un altul: „N-am fost atât de talentat la blues?“. Făcuse rost de numărul meu şi, în câteva ore, eram în oraş, noi doi şi-un buchet de flori, cu un bileţel pe care era scris: „Pentru o prea frumoasă doamnă“.

M-a cerut de nevastă după o lună

Mi-a zis că, din prima clipă în care m-a văzut, a ştiut că eu sunt cea care îi va deveni soţie şi mama copiilor lui. M-a bufnit râsul şi n-am luat în seama vorbele lui... bărbaţii pot spune multe ca să te impresioneze. După o lună de întâlniri, mi-a pus inelul pe deget şi m-a cerut. Am zis „da!“ cu toate că aveam un sentiment de nelinişte, dar pe care l-am pus pe seama emoţiilor.

Dacă mi-aş fi ascultat instinctul...

Neliniştea mea s-a dovedit ulterior a fi fondată. După doi ani de căsnicie numai lapte şi miere, el a început să se schimbe radical. Omul sensibil şi atent, tandru, s-a transformat într-un munte de gheaţă. Au trecut alţi doi ani, în care am sperat să se schimbe ceva, dar degeaba. Noi, care comunicam atât de bine înainte, suntem acum ca doi străini. Când îl întreb dacă se simte fericit alături de mine spune că da, şi adaugă că lui nu i se pare nimic schimbat. Simt că totul se prăbuşeşte... oare îmi mai pot repara căsnicia, mai ales că el neagă că merge înspre mai rău?

Alexandra, Piatra Neamţ