Cât de sexy arată călare pe cal Vlăduţa Lupău. Cântăreaţa a renunţat la costumul popular
Vlăduţa Lupău este una dintre cele mai în vogă soliste de muzică populară. Piesele ei au milioane de vizionări pe Youtube, iar fanii aşteaptă cu nerăbdare noile viodeoclipuri. Recent, cântăreaţa s-a filmat, într-un cadru de poveste, pentru o nouă melodie, considerând-o cea mai bună din acest an.
Se ştie deja că Vlăduţa Lupău adora caii. Nu întâmplător, la cununia sa civilă cu fotbalistul Adrian Rus a ales să apără în faţa invitaţilor călare pe cai albi. De asemenea, acum un an, în videoclipul piesei ,,Până la stele”, Vlăduţa apare călare pe un armăsar gri, pe care îl mângâie tandru.
Recent, solista de muzică populară a încheiat filmările pentru o nouă piesă, care s-au desfăşurat într-o zonă frumoasă de munte, în Parcul Naţional Piatra Craiului. Şi de această dată, Vlăduţa a ales să apară călare pe un cal, purtând o rochie albă scurtă, cu spatele gol, şi o pălărie cu pene.
,, Imaginea asta am văzut-o într-un film și am făcut să devină realitate”, a scris cântăreaţa la descrierea pozei, pe care a publicat-o pe Instagram.
Fotografia a adunat rapid peste 27.000 de aprecieri, fanii încercând să ghicească despre ce film este vorba, dar şi titlul piesei. Totuşi, Vlăduţa încă îi ţine în suspans, păstrând secretul.
Sursa foto: Instagram/ @vladutalupau