Câteva greşeli pe care probabil le faci când aplici fondul de ten

21 decembrie 2015   Viață de vedetă

Fondul de ten este esenţial pentru a finaliza un machiaj, dar acest prim pas poate fi cel mai dificil dintre toate. Specialiştii în make-up spun că de multe ori se fac greşeli în aplicarea machiajului, în special în aplicarea fondului de ten.

Iată care sunt greşelile:1. Potrivirea exactă a nuanţei

"Multe femei obţin culoarea potrivită şi corectă la nuanţa pielii, dar sunt nemulţumite de rezultate, deoarece poate ajunge în a alege ceva mult prea deschis sau închis",spune Linter specialist în make-up. În aceste cazuri,trebuie mers pe un ton mai cald,unul cu nuanţe galbene sau aurii,în special dacă eşti mai palidă şi albă la faţă sau ai probleme de îmbătrânire.

Astfel pielea poate arăta mult mai naturală. Combinarea cu o culoare caldă de fard de obraz şi un corector. Dacă eşti bronzată sau ai o nuanţă mai accentuată la piele,stai departe de nuanţele roz,care pot arăta evident pe piele în lumină naturală.  

2. Ascunderea problemelor tenului

Fie că este vorba de decolorare,pete sau linii fine pe care vrei să acoperi,aplicarea unui strat mai gros de fond de ten va atrage de fapt atenţia asupra diferenţei de textură a pielii. " Fondul de ten este într-adevăr menit să sporească ceea ce ai sau ce vrei să ai, un ten perfect",spune Linter. În schimb,foloseşte primeri şi creme iluminatorii pentru a îmbunătăţi aspectul liniilor fine şi decolorării,şi aplică anticearcănul pe petele pe care vrei să le ascunzi.

Orice fel de fond foloseşti,fondul de ten ar trebui să se întindă şi să fie absorbit perfect în piele,atunci când îl aplici,spune Linter. În acest fel,vei obţine o acoperire fără greutate,şi machiajul cu fond de ten pare natural. Pentru tipurile de ten uscat,formulările pulbere sunt recomandate,acesta intră şi acoperă porii şi liniile,în timp ce cele lichide se pot întinde foarte bine pe tenul gras. Linter constată că texturile cremoase oferă o acoperire cu un aspect natural pe cele mai multe tipuri de ten. Acest lucru necesită ceva experimentare pentru a afla ceea ce arată cel mai bine pe tipul tău de piele.

3. Fondul de ten anti-îmbătrânire

"Fondul de ten nu face bine dacă a fost folosit incorect de atât de multe ori, dar să nu-ţi fie teamă să-l mai aplici",spune Linter. Formula corectă uniformizează problemele de îmbătrânire,cum sunt decolorarea şi dimensiunea porilor,pentru a face de fapt,să pari mai tânără.

În plus,alte produse cosmetice aplicate cum sunt fardul de obraz,bronzerul şi corectorul,poate îndepărta petele şi să rezulte un machiaj perfect. Trucul este de a găsi o formulă care se aplică uşor şi care să nu se stabilească în linii şi pori.

4. Aplicarea pe toată suprafaţa

Singura modalitate de a arăta că eşti machiată este de a aplica un strat fin de fond de ten şi pudră pe faţă,şi de-a le întinde atât de bine,încât să nu se observe deloc. Linter recomandă fondul de ten după cum este necesar,şi apoi aplicarea în zonele specifice,cum sunt cercănele şi petele,cu un anticearcăn.

Amestecarea cu căldura degetului şi întinderea anticearcănul,îl face să arate mai natural în piele. Termină cu pudră doar în centrul feţei,în cazul în care este cu adevărat nevoie. Exagerarea poate ucide întregul look.

Găsirea nuanţei fondului de ten corect este cheia pentru un machiaj impecabil. Şi aminteşte-ţi,mai puţin este întotdeauna mai mult. Urmează aceste sfaturi,şi este garantat că vei arăta impecabil. 

Mai multe