Ce aştepţi de la 2011?
Colegele noastre, Alina şi Adela, au aflat ce aşteptări şi dorinţe au cititoarele pentru anul care vine.
2010,în cifre
Cele mai recente date statistice prezentate de ANOFM arată că,la finalul lunii septembrie,în România erau 670.247 de şomeri,dintre care doar jumătate primesc indemnizaţie de şomaj.
În primele nouă luni ale anului,rata şomajului este de 7,83%,faţă de 5,8%,media înregistrată anul trecut pe aceeaşi perioadă. S-ar putea spune că stăm mai bine din acest punct de vedere decât majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană,unde rata şomajului înregistrată în luna septembrie a fost de 9,6%.
Gabor Lucica,48 de ani
Gabor Lucica,de 48 de ani,din Iugani,judeţul Iaşi,vrea ca în noul an să fie sănătoasă alături de cei dragi. Nu de alta,dar speră ca fiica ei să-i facă un nepot şi să se bucure din plin de ghiduşiile celui mic. „Acum mi s-au schimbat priorităţile. Dacă fiica mea şi soţul ei se iubesc şi le merge bine,eu mă pun pe locul doi şi o să-i ajut cum pot ca să ducă o viaţă mai bună.Mi-aş dori,de asemenea,să nu mai fie toate atât de scumpe şi să nu dureze atât de mult până mă pot pensiona”,încheie ea.
Mariana Şchiopu,22 de ani
„2011 este un an important pentru mine. Sunt studentă în ultimul an la Inginerie (Universitatea Transilvania,Braşov),iar la anul aş vrea să-mi văd diploma înrămată. În acelaşi timp,mă pregătesc pentru obţinerea unei burse în străinătate,pentru că vreau să-mi aprofundez studiile. Am avut posibilitatea să călătoresc şi mi-am dat seama că în străinătate aş duce-o mult mai bine din punct de vedere financiar. Iar dacă nu-mi iese din prima,ar fi ideal dacă aş reuşi să-mi găsesc repede un loc de muncă în ţară. Pe lista scurtă a dorinţelor,se mai află şi un căţel.”
Maria Cristea,51 de ani
Maria Cristea,51 de ani,din Buzău,este bugetară şi este foarte supărată că salariul ei a fost redus cu aproape 300 de lei. Îşi doreşte ca noul an să-i aducă înapoi măcar salariul care i-a fost redus şi sănătate pentru toată familia.
„Nu pot să-mi întreţin familia cu un buget aşa de mic,iar fiica mea cea mare şi-a luat serviciu ca să se poată întreţine la studii. Aş vrea din tot sufletul s-o ajut să se întreţină la facultate. Cele două fete ale mele sunt lumina ochilor mei,dar nu am cu ce să le ajut mai mult de atât”,povesteşte ea.
Alina Carolina Amariei,24 de ani
Chiar şi pe vreme de criză,iubirea nu ţine cont de resursele materiale sau de alte considerente. Dovadă pentru acest lucru stă mărturia unei tinere,pe nume Alina Carolina Amariei,24 de ani,din Rotunda,judeţul Neamţ,care îşi doreşte ca în 2011 să aibă parte de o nuntă ca-n poveşti alături de logodnicul ei,Silviu Ghiuzan. După cum spune ea,nu ştie ce-i rezervă noul an,mai ales că o aşteaptă lucrarea de dizertaţie şi emoţiile găsirii unui loc de muncă.
„Anul acesta o să fie unul plin pentru mine şi familia mea. Mă rog lui Dumnezeu ca sora mea din Italia să nască fără probleme,să am parte de nunta mult visată şi să reuşesc să mă realizez profesional alături de viitorul meu soţ. Pe de altă parte,nu ştiu de unde o să găsesc bani ca să le fac pe toate,mai ales că vrem să ne întemeiem o familie şi să ne găsim o casă”,spune Carolina.
Nicoleta Moisă,31 de ani
Cum a terminat o facultate în domeniu,Nicoleta Moisă,de 31 de ani,din Bacău,speră ca în 2011 să se angajeze ca şi kinetoterapeut. Locurile de muncă în domeniu sunt puţine,dar cu puţin noroc,lucrurile poate se vor schimba. În plus,îşi doreşte ca fiul ei,Răzvan,să aibă parte de alte condiţii de viaţă,fără lipsuri şi grija zilei de mâine.
Miriam Cîndea,27 de ani
Miriam locuieşte de ani buni în Germania,împreună cu soţul şi cu fiul ei. „În primul rând,pentru mine 2010 a fost un an bun şi sper ca 2011 să fie la fel. Câteva schimbări vor exista,pentru că fiul meu va merge din ianuarie la grădiniţă. Este o situaţie nouă şi pentru el,şi pentru mine. Sper că amândoi ne vom obişnui repede cu aceste schimbări. În al doilea rând,aş vrea să-mi găsesc un serviciu care să-mi permită să am mai mult timp liber pentru familia mea. De asemenea,în noul an aş vrea să am mai mult timp pentru mine şi pentru lucrurile care-mi fac plăcere:sport,ieşit cu fetele,cumpărături şi cosmetică. Cel mai important e să rămânem sănătoşi şi fericiţi! Restul vine de la sine.”
Tăieri de salarii,creşteri de preţuri
De la 1 iulie,salariile bugetarilor au scăzut cu 25%,iar cota TVA a fost majorată. În condiţiile în care salariul mediu net a scăzut în ultimul an cu 2,6%,iar preţurile au crescut cu 7,8%,puterea de cumpărare este în continuă scădere. Iar asta înseamnă că ne permitem din ce în ce mai puţine:românii au renunţat la vacanţe,nu-şi mai cumpără electrocasnice şi-şi reduc toate cheltuielile. Apartamentele s-au mai ieftinit,însă nu se vând,pentru că împrumuturile sunt mai greu de obţinut.
Eleonora Simea,49 de ani
Ce şi-ar putea dori o mamă şi o învăţătoare mai mult decât sănătate şi realizari ale copiilor ei?! Asta îmi doresc cel mai mult. Copiii mei să nu mai simtă atât de acut criza,să poată lucra în domeniul care le place. Copiii cu care lucrez la şcoală să recupereze cât mai mult,să mă asculte şi să se simtă tot atât de bine împreună cu mine ca şi în anul care tocmai a trecut. Părinţii lor (cei care au) să aprecieze efortul meu,având în vedere că lucrez cu copii cu deficienţe. Şi,cel mai mult îmi doresc să nu mai fiu pusă în situaţia de a nu putea să plătesc diferite rate... adică,poate,poate,va reveni ceva din salariul micşorat. SĂRBĂTORI FERICITE!
Cum se anunţă anul următor
Politicienii ne asigură că în primul trimestru din 2011 vom ieşi din criză. E greu să punem preţ pe vorbele celor care spuneau acum doi ani că nu suntem în criză,ba chiar că nu vom fi deloc afectaţi. Viaţa însă îşi urmează cursul şi fiecare îşi face planuri pentru următoarea perioadă,pentru că dorinţele noastre pot prinde viaţă,chiar şi cu puţine resurse materiale.
În încheiere...
... îţi prezentăm şi concluzia noastră. Vă doriţi fericire şi sănătate atât pentru voi,cât şi pentru familiile voastre în noul an ce bate la uşă. Că doar de,acolo unde sunt speranţă şi încredere în forţele proprii,lipsa banilor şi a unui loc de muncă,acomodarea cu noile situaţii din viaţă,examenele care dau bătăi de cap şi „mofturile” legate de renovarea casei sau adoptarea unui animăluţ se rezolvă mai uşor.
Şi nu uita că atât timp cât vrei cu adevărat să se întâmple ceva bun în viaţa ta,se împlineşte cu un dram de noroc,dar şi cu foarte multă muncă. Prin urmare,spor la treabă şi să ne vedem cu bine în noul an care bate la uşă!