Ce faci cu rujurile vechi? Evident, un ruj nou!
Te-ai gândit vreodată că ai putea să-ţi faci de una singură un ruj nou? Mai ştii acele rujuri pe jumătate terminate sau care s-au rupt din cauza căldurii? Ele sunt punctul tău de start către un ruj nou; economiseşti şi reciclezi în acelaşi timp!
Instrucţiuni
Cumpară câteva recipinte mici,din magazinele de specialitate,de la secţiunea de cosmetice. Răzuieşte orice urmă de ruj rămas blocat în interiorul aplicatorului. Poţi folosi o scobitoare sau un beţişor igienic,pentru a scoate toată cantitatea.
Amestecă rujul cu un pic de vaselină în noul recipient şi amestecă bine! Gata! Tocmai ţi-ai făcut un ruj nou.
Dacă ai rămas cu rujuri de buze în culori care nu-ţi plac aşa de mult,poţi încerca să amesteci două sau trei nuanţe,pentru a obţine o nouă culoare. Se amestecă din nou cu vaselină,ca şi în prima etapă. Ai obţinut de această dată o nuanţă personalizată!
Dacă ai rujuri care se rup,nu le arunca. Păstrează-le pentru a-ţi face un ruj nou. De asemenea,în cazul în care culoarea unui ruj mai vechi este prea închisă pentru tenul tău,cumpără un ruj alb sau cât mai deschis la culoare şi amestecă-l cu cel vechi. Vei obţine astfel o nuanţă mai deschisă,poate chiar pastelată,că tot este în tendinţe.