Ce prințesă poartă haine vechi de 57 de ani?! Sora Regelui Charles are aceeași siluetă ca în adolescență!
Săptămâna aceasta, Prințesa Anne, sora actualului monarh britanic, a făcut o impresie foarte bună reciclând o ținută veche de decenii întregi.
A arătat foarte bine în haina veche de 57 de ani pe care a purtat-o la Banchetul de Stat dat în onoarea președintelui nigerian, care a vizitat Marea Britanie zilele trecute. Prințesa de 75 de ani a ales, pentru distinsul eveniment, o haină pe care a purtat-o pentru prima dată când avea 18 ani. Nu numai că reciclează ținute, reducând astfel risipa, dar Prințesa Anne are aceeași siluetă ca în adolescență!
Prințesa Anne a optat prima dată pentru haina albă în 1969, când a participat la premiera filmului „Run Wild, Run Free”. Iar acum, în 2026, haina cu broderie la mâneci s-a bucurat din nou de expunere, la Palat, într-un cadru de cel mai înalt nivel. Singura diferență între cele două apariții publice e că prințesa a scos gulerul acela fastuos pe care l-a preferat în tinerețe. Acum, la 75 de ani, a optat pentru varianta mai simplă a hainei. Totuși, a găsit alt accesoriu care să-i redea prințesei strălucirea binemeritată...
Ca să păstreze eleganța regală, Anne a optat pentru un colier cu diamante și perle din colecția familiei regale britanice. Chocker-ul City of London, al Reginei Mary, este specific erei victoriene, dar, după cum știm, diamantele și perlele nu se demodează niciodată, așadar colierul poate fi purtat – dacă ocazia o cere – cu mare fast și-n ziua de azi.
Familia regală britanică crede în reciclarea vestimentară, iar Prințesa Anne - laolaltă cu Prințesa Kate Middleton, viitoarea Regină britanică - are la dispoziție o garderobă impresionantă, purtată de-a lungul anilor. Ar fi păcat să nu profite de ea, pentru a recrea o apariție de succes în activitatea sa intensă de-a susține Coroana, nu credeți? Ce-i drept, prințesa a primit numai laude la Banchetul de Stat dat de fratele său, Regele, iar mare parte din aprecieri vin reacția pozitivă a oamenilor care apreciază lipsa de risipă a prințesei.
foto - Profimedia