Ce să nu faci dacă ai suferit arsuri solare
A venit vara şi toate ne dorim să avem pielea cât mai bronzată. Însă expunerea la soare timp de mai multe ore poate provoca grave arsuri ale pielii. Iată ce nu trebuie să faci atunci când te confrunţi cu această problemă!
Nu purta haine strâmte
Dacă corpul tau a fost afectat de razele nocive ale soarelui,atunci evită să te îmbraci cu piese vestimentare incomode şi lasă-ţi pielea să respire. Arsurile solare fac ca circulaţia sângelui să crească în zona afectată pentru a accelera vindecarea,ceea ce duce la inflamarea şi înroşirea pielii. În această situaţie,hainele strâmte ar amplifica problema,provocând umflături şi băşici.
Nu uita să te hidratezi
Poate părea o provocare să consumi în fiecare zi o anumită cantitate de apă,dar aminteşte-ţi întotdeauna că hidratarea este esenţială. „Arsurile solare pot provoca mai multe probleme,nu doar durere. De aceea,este important să bei multă apă sau sucuri naturale în fiecare zi şi să fii cu ochii în patru în cazul în care te simţi deshidratată”,a spus dermatologul american Keith LeBlanc.
Nu te machia
Chiar dacă arsura nu arată bine din punct de vedere estetic,evită să aplici machiaj peste zona afectată. Singura motalitate prin care te vei vindeca mai repede este să laşi pielea să respire.Prin aplicarea mai multor produse de machiaj cu ajutorul pensulelor sau bureţilor murdari,nu vei face decât să măreşti riscul unor infecţii sau reacţii alergice,iar pielea ta va ajunge să arate şi mai rău. Aşadar,mai întâi de toate,încearcă să tratezi arsura cu grijă şi,bineînţeles,învaţă ce trebuie să faci data viitoare când te vei mai expune razelor solare pentru a evita aceste probleme.
Nu folosi anumite creme
Ai grijă ca produsele pe care ţi le achiziţionezi pentru a-ţi trata arsurile să nu conţină alcool,pentru că acestea îţi pot afecta şi mai mult pielea. Alcoolul îndepărtează vitaminele şi mineralele din piele şi astfel va îngreuna procesul de vindecare a pielii.
Nu uita de pastilele antiinflamatorii
Prima reacţie a corpului după ce a fost expus razelor solare este să se inflameze şi de aceea este important să iei un antiinflamator imediat după ce ai observat că pielea ta este arsă. Suplimenţii precum aspirina sau ibuprofenul ajută la reducerea inflamaţiei şi durerii,însă având în vedere că arsurile solare se dezvoltă între 4 şi 6 ore,acestea trebuie administrate din timp pentru a-şi face efectul.
Nu-ţi atinge pielea
Când pielea începe să se descuameze este semn bun,deoarece înseamnă că se vindecă. Lasă pielea afectată să se îndepărteze în mod natural,fără să intervi. Poţi aplica o cremă în zona respectivă care va îmbunătăţi aspectul pielii şi o va ajuta la exfoliere. De asemenea,este important să nu spargi băşicile care se pot forma în jurul zonei afectate.