Cel care aduce hazul: Jean Constantin

24 martie 2011   Viață de vedetă

Spontan şi memorabil în rolurile sale comice, Jean Constantin a fost mereu o „pată de culoare”. Luna aceasta, maestrul a împlinit 55 de ani de când ne încântă cu felul lui mucalit de a fi.

Jean Constantin şi-a făcut debutul pe scena Teatrului de Stat „Fantasio” din Constanţa. A jucat în comedia muzicală „Săracu’ Gică”,pusă în scenă de Ion Maximilian,dar şi în producţii ale teatrului dramatic.

De neegalat în comedii

Peste 55 de ani au trecut de când Jean Constantin l-a jucat pe vânzătorul de ziare Gică Hau-Hau în primul său film,„Procesul alb”. Celebritatea a venit cu rolurile comice din filmele „BD la munte şi la mare” „BD în alertă”,„Toate pînzele sus!” sau „Nea Mărin miliardar”.

Un talent premiat

De-a lungul carierei,a câştigat numeroase premii,printre care premiul special pentru Teatru de Revistă din partea UNITER,premiul Gopo pentru întreaga activitate şi o medalie din partea autorilor şi a realizatorilor de film din România.

Chiar dacă a jucat şi în drame,cum ar fi „Roming”,„Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” şi „Supravieţuitorul”,Jean Constantin rămâne cunoscut şi apreciat pentru rolurile sale comice. Aşa că nu miră pe nimeni faptul că Jean Badea,secretarul literar al Teatrului de revistă „Fantasio“,i-a dedicat maestrului,în 1998,biografia „Omul care aduce hazul”.

Sărbătorit de prieteni

Joi,22 aprilie,Jean Constantin a sărbătorit, împreună cu Draga Olteanu Matei, 55 de ani de carieră artistică, în cadrul unui spectacol pe scena Sălii Palatului ,„Frumosu’ de la Marea Neagră”.

Retras la malul mării

În prezent, Jean Constantin locuieşte alături de cea de-a treia soţie în oraşul Constanţa. Nu a putut sta departe de Techirghiol, localitatea unde s-a născut.

Mai multe