Cele mai bogate vedete din 2011

17 februarie 2012   Viață de vedetă

Criză?! Vedete care să câştige puţin?! Nici vorbă! Chiar dacă anul 2011 a fost greu din punct de vedere economic, starurile nu s-au inclus, ca de obicei, în categoria majorităţii. Iată-le pe cele mai bogate!

Oprah Winfrey,o vedetă miliardară

În topul celor mai bogate vedete de la Hollywood,realizat de revista „Forbes“,Oprah Winfrey conduce detaşat.

Realizatoarea TV a pus capăt după 25 de ani emisiunii care a consacrat-o şi are în conturi nu mai puţin de 290 de milioane de dolari.

În clasament urmează Lady Gaga,care în aceeaşi perioadă,mai 2010-mai 2011,a câştigat 90 de milioane de dolari,conform FemaleFirst.

Pe locul trei se află actriţa Bethenny Frankel,care a reuşit să strângă 55 de milioane de dolari.

James Cameron,printre fruntaşi

Regizorul filmului „Avatar”,James Cameron,este printre cele mai bogate persoane de la Hollywood.

Se estimează că regizorul american a câştigat 257 de milioane de dolari numai  în urma succesului nebun al filmului 3D,„Avatar”.

De asemenea,potrivit editorilor revistei TV „Guide Magazine“,pe prima poziţie în rândul celor mai bogaţi actori din televiziune se află Ashton Kutcher,cu rolul din „Doi bărbaţi şi jumătate”.

El împarte acest loc cu actorul britanic Hugh Laurie,cunoscut pentru rolul din „Dr. House”.

Angelina Jolie,plătită regeşte

Angelina Jolie şi Sarah Jessica Parker sunt cel mai bine plătite actriţe de la Hollywood în 2011,având un câştig estimat de 30 de milioane de dolari.

Ele sunt urmate de Jennifer Aniston şi Reese Witherspoon,cu câte 28 de milioane de dolari fiecare.

Pe pozitia următoare se găseşte alt star de la Hollywood,Julia Roberts,cu 20 de milioane de dolari.

Kristen Stewart,o actriţă profitabilă

Kristen Stewart,una dintre vedetele serialului „Amurg/ Twilight", ocupă prima poziţie în topul celor mai profitabili actori de la Hollywood, alcătuit de revista „Forbes“.

Anne Hathaway, Robert Pattinson şi Daniel Radcliffe ocupă poziţiile următoare. Jurnaliştii celebrei publicaţii compară salariile primite de starurile hollywoodiene cu încasările obţinute de filmele în care au jucat.

Tot la capitolul „actori înstăriţi” se află şi Daniel Radcliffe, celebrul personaj Harry Potter, care se află pe prima poziţie în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani, alcătuit de editorii publicaţiei „Heat Magazine“.

El a câştigat pe parcursul carierei sale circa 51,8 milioane de lire sterline (80 milioane de dolari).

Keira Knightley este pe locul doi, cu venituri totale de 30,9 milioane de lire sterline (47,8 milioane de dolari).

Gisele Bundchen şi Tom Brady, unul dintre cuplurile prospere

Cel mai bogat cuplu din showbizz este format din modelul Gisele Bundchen şi sportivul Tom Brady.

Cei doi au câştigat anul trecut 283 de milioane de dolari,conform „Forbes“.

În aceeaşi perioadă de timp,un alt cuplu celebru,format din Beyoncé Knowles şi Jay-Z,a strâns 72 de milioane de dolari.

Mai multe