Cele mai bune soluţii împotriva căderii părului

14 decembrie 2017   Viață de vedetă

Mai ales pentru o femeie, căderea părului poate să pună probleme majore de încredere în sine. Stilul de viaţă dezordonat, dieta lipsită de aportul nutritiv minim necesar sau pur şi simplu stresul zilnic îşi lasă în mod clar amprenta în aspectul părului, care poate să devină tern, lipsit de strălucire sau (şi mai rău) să cadă. Din fericire, există soluţii la îndemână pentru a opri căderea părului.

Masajul cu ulei cald

Încălziţi ulei de cocos sau de migdale (de preferat), masaţi uşor scalpul cu vârful degetelor, apoi spălaţi-vă părul ca de obicei. Masajul cu aceste uleiuri creşte afluxul de sânge către foliculii de păr, întăreşte rădăcina şi hrăneşte pielea capului.

Sucul de ceapă

Datorită conţinutului de sulf, sucul de ceapă e un bun antidot pentru căderea părului. Totodată, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui către foliculii de păr. În plus, sucul de ceapă revitalizează rădăcina şi reduce o eventuală inflamaţie a scalpului, care ar putea fi chiar cauza căderii părului.

Sucul de sfeclă roşie

Un alt exemplu foarte bun, ieftin şi la îndemâna oricui. Sfecla roşie aduce un aport nutritiv important scalpului, prin conţinutul de vitamina B, folaţi, mangan, potasiu, vitamina C, magneziu, fier, cupru şi fosfor, care vor creşte rezistenţa rădăcinei de păr. Consumul de sfeclă roşie crudă, fie inclusă în salate, fie sub formă de suc, trebuie să fie un obicei alimentar zilnic. Ca să nu mai spunem că de ea nu va profita doar părul, ci şi întregul organism. 

Ceaiul verde

Una dintre cauzele căderii părului este producţia excesivă de dihidrotestosteron, care este specifică mai degrabă bărbaţilor. Nici femeile nu sunt scutite. La ele, aceasta se manifestă prin alopecie (căderea părului din loc în loc).

Un remediu la îndemână este consumul de ceai verde. Acesta revitalizează foliculii şi stimulează producţia de păr datorită antioxidanţilor. În egală măsură, impulsionează metabolismul, lucru care se va vedea şi în aspectul părului. Conţinutul de 5 alfa-reductază inhibă producţia de dihidrotestosteron. Când vă spălaţi părul, aplicaţi, la final, 500 ml de ceai verde şi masaţi scalpul. În acest fel simplu, părul va beneficia în mod direct de componentele nutritive ale ceaiului. Când vă cumpăraţi şampon şi balsam, optaţi pentru cele cu conţinut de ceai verde. 

Mai multă vitamina C

Una dintre cauzele căderii părului este deficienţa de vitamina C. Consumaţi cât mai multe fructe şi legume bogate în vitamina C (spanac, coacăze, mure, citrice, kiwi, ananas, dovleac, mango, căpşuni, roşii, ardei gras verde).

Măşti pentru păr

Faceţi acasă măşti naturale cu banană, ulei de cocos, ulei de măsline şi miere. Aplicaţi pe tot scalpul şi pe păr, păstraţi 30 de minute, apoi clătiţi.

Împachetaţi-vă părul cu un amestec de miere, ulei de măsline şi un vârf de cuţit de scoţişoară. Ţineţi 30 de minute, apoi clătiţi.

Un alt remediu la îndemână este să amestecaţi într-un bol 2-3 fructe de avocado curăţate cu puţin ulei de cocos. Amestecaţi până obţineţi o pastă pe care o aplicaţi pe păr. Avocado e minunat pentru păr prin conţinutul de vitamina K,C, B5, B6, E, potasiu şi folaţi, magneziu, mangan, fosfor, vitamina A, B1, B2, B3, cupru, fier, zinc şi proteine.

Pulberea din frunze de neem

Copacul neem e un copac cu frunze veşnic verzi care creşte pretutindeni în India. În ţara noastră, puteţi găsi pulbere din frunze de neem la magazinele de tip Plafar sau pe internet, la un preţ rezonabil. Frunzele de neem au proprietăţi anti-bacteriene, anti-fungice şi anti-inflamatorii. O pastă de neem obţinută din pulbere amestecată cu foarte puţină apă călduţă şi ţinută pe păr 30 de minute face minuni pentru păr, mai ales dacă repetaţi procedeul de două ori pe săptămână.

Aloe Vera

Aloe Vera conţine enzime care susţin creşterea părului. Aplicaţi pe scalp sucul sau gelul de aloe vera şi, pentru un plus de eficienţă, luaţi o linguriţă de plantă pe stomacul gol. Aloe Vera îndepărtează celulele moarte de pe scalp şi întăreşte rădăcina părului. Luptă împotriva bacteriilor care determină apariţia mătreţii şi conferă scalpului o senzaţie de răcorire. 

Mai multe