Chef Cristian Frăţieanu: „Oamenii inspiră alţi oameni. A fost crezul meu dintotdeauna“
România culinară a crescut frumos în ultimii ani, aducând în prim-plan tineri talentaţi, restaurante noi, proiecte speciale. Chef Cristian Paul Frăţieanu este unul dintre aceşti chefi, cu un parcurs impresionant şi rapid. Şcolit în Marea Britanie, s-a întors în România pentru a împărtăşi din experienţa sa, dar nu se va opri aici, căci are multe alte planuri ambiţioase.
„Dragostea mea pentru gastronomie vine din copilărie, pe-atunci eram doar curios, pe lângă mama, în bucătărie. În acea perioadă am început să mă joc cu gusturile şi aromele ingredientelor. Când eram în şcoala generală, urmăream diverse emisiuni şi show-uri culinare, care m-au cucerit“, îşi aminteşte chef Cristian Frăţieanu.
Din Bârlad, în Marea Britanie
Pasiunea lui şi-a urmat cursul firesc şi s-a transformat în meserie. „Primul meu job şi prima bucătărie în care am lucrat au fost în Bârlad, oraşul în care m-am născut şi am copilărit. Era un loc foarte frumos, se numea Noblesse, iar echipa era formată din oameni care m-au susţinut şi m-au motivat. Una dintre colegele mele, Georgiana, m-a ajutat şi m-a «catapultat» la un nivel mult mai înalt, astfel că am ajuns să lucrez la hotelul Vega, un hotel de cinci stele din România. Aici am realizat că evoluţia mea rapidă nu mai poate fi oprită de nimeni şi de nimic, eram motivat, hotărât şi doritor să muncesc şi să învăţ tot ce se poate“, povesteşte el despre începuturile sale.
Deşi a trecut prin toate etapele necesare formării unui bucătar, evoluţia lui Cristian a fost rapidă, astfel că, la doar 20 de ani, primea o poziţie importantă într-o bucătărie profesionistă, în Marea Britanie. „Timpul a trecut repede şi eu am avansat şi mai repede. Aş putea spune că cea mai mare provocare a carierei mele a fost să primesc, la 20 de ani, poziţia de Junior Sous Chef, în Anglia, la un hotel de 4 stele. Aici, Executiv Head Chef era Claudio Costea, unul dintre cei mai experimentaţi chefi români, alături de care mi-am dorit foarte mult să lucrez. Cu ajutorul lui, am reuşit să trec peste toate clipele grele, să avansez într-un timp scurt şi chiar să câştig titlul de Cheful Anului în compania în care am lucrat, IHG (InterContinental Hotels Group), una dintre cele mai importante companii hoteliere din lume“, povesteşte tânărul.
Profesor pentru tineri bucătari
După experienţa acumulată în străinătate, a revenit acasă, dar nu pentru a lucra ca bucătar, ci pentru a fi instructor şi profesor la Horeca Culinary School din Bucureşti. „M-am întors în România pentru că eu consider că toată experienţa acumulată în ani de muncă este mai preţioasă atunci când o împarţi cuiva aflat la început de drum. Oamenii inspiră alţi oameni! Acesta a fost crezul meu dintotdeauna. Implicarea mea în zona de educaţie, aici, la şcoală, îmi dă o stare sufletească greu de descris în cuvinte. Sunt foarte mulţi tineri care au nevoie de îndrumare, care îşi doresc să înveţe şi să facă atât de multe lucruri, tineri exact cum am fost eu, puşi pe fapte mari“, spune el.
„În prezent, sunt Culinary Instructor la Horeca School în Bucureşti, una dintre cele mai bune şcoli de profil din România. Sunt coleg cu chef Nico Lontras şi chef Johnny Şuşală, alături de care am lucrat şi la începutul carierei. Acum, lucrăm împreună la programele de formare profesională pentru bucătari şi de specializare pentru bucătar-şef. La Horeca School, instruim oameni care îşi doresc să devină bucătari, cofetari, este vorba de programe de formare profesională, pe lângă acestea avem o academie pentru copii - Kids Chef Academy, unde cei mici gătesc alături de noi şi învaţă despre importanţa ingredientelor pentru o alimentaţie echilibrată.
În weekend, avem programe pentru amatori, care ne împărtăşesc pasiunea şi vin din curiozitate să înveţe şi să lucreze alături de noi. Cursurile pe care le predăm, atât teorie, cât şi practică, conţin noţiuni şi cunoştinţe care sunt utile oricui pe parcursul vieţii. Pot spune cu mândrie că iubesc ceea ce fac, dintotdeauna am iubit. În viitor, vreau să deschid unul sau mai multe restaurante, am multe proiecte“, adaugă Cristian.
Care e ingredientul preferat
Nu are o gastronomie favorită şi spune că „bucătăria şi mâncarea preferată sunt cele făcute cu bun gust“. În schimb, sosul de soia este de departe ingredientul preferat, iar stilul culinar care îl defineşte este fine dinning. „95% din cariera mea este construită în jurul fine dinning. Îmi place disciplina pe care o necesită, dar şi complexitatea sa. Este vorba despre execuţie cât mai aproape de perfecţiune, despre concepte unice, cu doar câteva caracteristici în comun, cum ar fi atenţia la detalii. Dar iubesc şi zona de street food şi pe cea comfort food. Iubesc mâncarea bună în general! Noi, bucătării, trebuie să citim regulat, să ne informăm continuu, să exersăm, pentru că doar aşa putem avea performanţe. Trebuie să fim moderni, altfel nu vom da randament şi vom rămâne în urmă“, explică tânărul.
Despre scena gastronomică românească spune că a crescut mult în ultimii ani, în pofida greutăţilor întâmpinte din cauza pandemiei. „Gastronomia românească s-a schimbat foarte mult, a fost un progres imens. Tinerii au mult mai multe şanse să înveţe decât aveau acum 20 de ani, pentru că informaţia este peste tot. Depinde doar de ei şi cât sunt dispuşi să muncească pentru asta. Avem foarte mulţi bucătari talentaţi şi restaurante de fine dining la nivelul celor de afară, prevăd un viitor strălucit. Trebuie doar să ne susţinem unii pe ceilalţi şi să progresăm“, conchide chef Cristian Frăţieanu.