Coafuri pentru păr roşcat

19 februarie 2015   Viață de vedetă

Se spune despre roşcate că sunt femei pasionale şi extrem de interesante. Indiferent că eşti vopsită sau culoarea este naturală, va trebui să ştii şi cum să-ţi pui în valoare acest atribut. Iată ce coafuri pentru păr roşcat îţi propunem.

Coafuri pentru păr roşcat-Coada “legată”

Este un soi de coadă împletită,doar că în loc să-ţi împleteşti suviţele,le legi între ele,având nevoie doar de 2 şi nu de 3 sau 4,ca la o coadă împletită obişnuită.

Începi de la baza gâtului cu 2 şuviţe,le aduci în faţă,peste părul rămas,le legi şi apoi le duci din nou în spatele cozii unde le combini cu alte 2 şuviţe,cu care procedezi în acelaşi fel.

Dacă ai părul suficient de lung,s-ar putea să te descurci pe toată lungimea cozii,cu aceleaşi 2 şuviţe.

Legi,dai prin spate,aduci în faţă,legi din nou şi tot aşa,aşa cum vezi în imagine.

Coafuri pentru păr roşcat-Coadă de cal,semi-coc

Începi prin a-ţi ondula părul. Ulterior,îţi tapezi partea din creştetul capului şi pulverizezi fixativ.

Împarţi părul în trei părţi,pe cea din spate o prinzi într-o coadă de cal,ceva mai sus,către mijlocul capului,iar pe celelalte două,din dreptul urechilor,le tapezi uşor şi le treci parte peste parte,răsucindu-le uşor,dacă este cazul. Le asiguri cu ace de păr şi gata! Partea de sus pare ca un coc simplu,iar în rest,ai obţinut o coadă ondulată.  

Coafuri pentru păr roşcat-Bentiţă de păr,răsucită   

Este o coafură extrem de simpă,însă vei obţine un efect super feminin şi jucăuş. Dacă nu ai părul ondulat,te poţi ocupa de acest pas mai întâi. După ce ai obţinut buclele porneşti la drum.

Din zona urechii,din spatele ei,dar şi de deasupra,iei 2 şuviţe de păr pe care le răsuceşti,de sus până jos;când ai terminat,treci această împletitură în partea cealaltă a capului şi o fixezi cu agrafe,în spatele urechii.  

La fel procedezi şi cu cealaltă împletitură,pe care o începi,de această dată,din partea cealaltă. Bentiţa ta este gata!

Credit foto:Pinterest

Mai multe