Copii la fel ca toţi ceilalţi...

Până şi numele lor ni se par stranii. Oare ne interesează că sunt copii? Îi privim ca pe infractorii de mâine, fără să ne gândim prea mult la soarta lor, nici noi, oamenii obişnuiţi, nici autorităţile statului.

Îmi amintesc căruţele cu coviltir care se opreau,în fiecare vară,în satul bunicilor mei. Erau mari,cum sătenii n-aveau,de care atârnau căldări şi linguri de lemn.

Nomazi,căutându-şi rostul! Copiii lor nu mergeau la şcoală,iar felul lor de a trăi avea atâta poezie,încât noi îi priveam ore-n şir,de la distanţă.

Dar nu ne-ntrebam dacă acei oameni de etnie rromă (ştiam noi cuvântul ăsta pe atunci?) erau fericiţi sau ar fi vrut să meargă la serviciu şi ­să-şi dea copiii la şcoală.

De la discriminare,la renunţare

Să-şi trimită copiii la şcoală – iată despre ce vorbim! Nu-i un secret că abandonul şcolar în rândul rromilor e ceva obişnuit.

Sărăcia,marginalizarea,propriile tradiţii şi convingeri şi discriminarea îi împing să renunţe la şcoală după doar câţiva ani.

Puţini copii de ţigani au mai mult de patru clase. O fi vina lor,o fi şi vina noastră! Fără educaţie,ei nu vor fi niciodată integraţi în societate şi ­mulţi dintre ei vor continua să cerşească sau să fure.

Imaginează-ţi un astfel de copil care merge la şcoală,dar nu-şi poate găsi un loc printre ceilalţi. Află că poate fi mai rău:nenumăraţi copii de rromi au fost îndepărtaţi intenţionat din şcoli şi,uneori,pe nedrept.

Trăiesc în sărăcie,în familii cu mulţi copii

Cimena,din comuna Castelu

Undeva,în comuna Castelu,aproape de Constanţa,într-o comunitate foarte săracă de ţigani turci,trăieşte Cimena.

E tăcută şi râde rar,dar chiar şi când râde,ochii îi rămân trişti. Părinţii ei pleacă dimineaţa la Constanţa,unde caută prin gunoaie bidoane de plastic şi fiare vechi,pe care le vând apoi,ca să cumpere mâncare.

Acasă,se întorc noaptea. Cimena stă cu bunica ei care,când bea mai mult,îi mai dă câte-o scatoalcă după ceafă.

Fetiţa nu zice nimic,nu plânge. Te uiţi la ea şi ţi se pare că-şi acceptă soarta. Un copil de 6 ani resemnat.

Resemnare. Dar până când?

Povestea Cimenei o ştiu de la Cristina Ţopescu,care a demarat campania «Stop indiferenţei! Aceşti copii trebuie educaţi!»,desfăşurată la Prima TV.

Cristina spune că nu ar trebui să existe copii resemnaţi. „Şi totuşi există. Sunt copii fără speranţă,copii cu o acceptare a destinului aproape budistă. E o lume mizeră şi tristă,cu bordeie reci şi fără uşi“,mai spune ea.

Sabaidin,ţiganul model

Tot în rândul ţiganilor turci din Dobrogea,îl găseşti pe Sabaidin. El i-a convins pe mulţi de acolo să-şi trimită copiii la şcoală.

Onur,fiul lui,e un elev olimpic la limba turcă. Soţia lui Sabaidin spune că atunci când îi dă bani de buzunar,băiatul îşi cumpără caiete şi carioci.

Banii de buzunar nu sunt mulţi,dar sunt. Sabaidin e om gospodar,îţi dai seama după grădina de legume din faţa casei.

Vrea să fie un model pentru vecinii lui. Copiii lui ne arată că fiii de ţigani pot fi educaţi.

Dar te-ntrebi dacă Onur şi fraţii săi nu sunt excepţia de la regulă.

Prejudecăţile nu dispar de pe-o zi pe alta. Şi ei,copiii de ţigani,ce vină au?

De vorbă cu Cristina Ţopescu

Filmând în comunităţile rrome,ce te-a impresionat?

C.Ţ.:Sărăcia şi suferinţa pe care le-am găsit acolo. Am văzut copii frumoşi,isteţi,trişti sau veseli,în naiva lor neştiinţă despre lumea în care trăiesc. Am văzut copii pentru care  societatea,cu excepţia unor oameni deosebiţi,nu face nimic!

Ce şanse reale crezi că au ei? Eşti optimistă?

Nu e uşor,dar nici imposibil! Pe principiul „e prea târziu,nu mai avem ce face”,răul o să se adâncească,iar consecinţele vor fi devastatoare. Loc de mai rău e mereu. Niciodată nu-i prea târziu să ne trezim ! Cu idei,eforturi şi compasiune,se pot face minuni.

De fapt,ce-şi propune această campanie?

Vrem să tragem semnale de alarmă,să trezim minţi şi conştiinţe. Se pot pune în aplicare atâtea politici sociale! Sunt tot cetăţeni români şi,mai ales,sunt tot copii.

Puşi în aceleaşi condiţii,supuşi aceleiaşi sărăcii,ţiganii adulţi sunt ca noi,nici mai buni,nici mai răi.  Şi orice om merită o şansă. 

E nevoie de voinţă şi de viziune politică,de asta-i nevoie şi exact asta nu avem!