Cui datorezi ceea ce eşti?

În viaţa fiecăruia dintre noi există oameni care ne-au influenţat şi cărora le datorăm ceea ce suntem astăzi. De multe ori, nici nu reuşim să le mulţumim.

De-a lungul anilor,întâlnim tot felul de oameni,unii mai buni,alţii mai puţin buni. De la fiecare învăţăm câte ceva,ce să facem sau ce să nu facem.

Dar sunt câţiva care sunt speciali,care ne îndrumă,care devin mentori,care ne marchează şi ne influenţează cursul vieţii şi de care ne vom aminti mereu.

Ce-i uneşte pe Mihai şi pe Rahela,despre care vom vorbi în continuare? Tocmai oamenii dragi care le-au schimbat destinele. Iată povestea lor.

Zânele bune:Corina...

Cu unii,ursitoarele sunt mai darnice la naştere,cu alţii… mai puţin. Cu Mihai Dobrescu,n-au prea fost. Orfan,crescut de la nouă ani la Casa de copii,ar fi putut să o ia pe căi greşite. Norocul lui au fost două prietene bune:Corina,care preda cursuri de manichiură,şi Florina,care era jurist.

„Corina a observat că am talent şi îndemânare şi m-a îndrumat să fac un curs de manichiură. După ce l-am absolvit,am dat o probă la un salon. I-am făcut chiar patroanei manichiura,aveam emoţii şi-mi tremurau mâinile,dar am lucrat bine şi am fost angajat. Cu timpul,mi-am făcut o clientelă şi am început să fiu căutat.”...şi Florina

Florina i-a fost mentor,a avut întotdeauna un sfat pentru Mihai,l-a învăţat să privească întotdeauna mai departe,să-şi dorească să facă mai mult.„Am ascultat-o şi am urmat cursurile Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice,iar acum fac un master. Ce am învăţat îmi foloseşte în dezvoltarea afacerii”,spune Mihai,care este managerul unui salon de frumuseţe. Proiecte de viitor?

Locuieşte în apartamentul Florinei,plecată acum din ţară,dar vrea să aibă o casă a lui. „Nu visez să devin milionar. Vreau doar să trăiesc decent şi să pot să-mi ofer mici bucurii”,îmi spune Mihai,iar zâmbetul lui sincer mă face să gândesc că,uneori,şi ursitoarele pot fi păcălite.

O bunică incredibilă

Pare că niciodată nu găsim cuvintele potrivite cu care să mulţumim bunicilor pentru dragostea cu care ne înconjoară copilăria,blândeţea cu care ne dojenesc şi sfaturile pline de înţelepciune pe care ni le oferă cu generozitate. Rahela Gag este un om împlinit şi spune că pentru asta trebuie să-i mulţumească bunicii.

„I se spune "mama Neli" pentru că este ca o mamă pentru toţi”,ne scrie Rahela. „Chiar dacă acum este bolnavă,chiar dacă suportă dureri inimaginabile,tot ea este cea care ne încurajează pe noi,cei 19 nepoţi şi pe cei 7 copii ai săi,spunându-ne că va ieşi biruitoare şi de această dată şi că trebuie doar să ne încredem în Dumnezeu. O iubesc ca pe o mamă,dintre toţi nepoţii sunt cea mai ataşată de ea,pentru că în timpul liceului,timp de patru ani,am stat la bunici. Pot să vă spun că bunica mea este cea mai curajoasă femeie pe care am cunoscut-o,e ca o leoaică. Îmi doresc să fiu ca ea! Şi când nu va mai fi,amintirea ei va rămâne în inima mea,va fi îngerul meu păzitor şi al strănepoţilor,cărora le voi povesti cu drag despre ea.”

Semne de recunoştinţă

Nu există o satisfacţie mai mare pentru cei care ne-au fost alături o bucată de drum din viaţă şi şi-au pus amprenta asupra ei – dascăli,părinţi,bunici,prieteni,decât să ne amintim cu drag de ei şi să le spunem cu recunoştinţă „Mulţumesc!“.

Când însă uităm să dăm glas mulţumirilor,rămân faptele şi realizările noastre,care le certifică încă o dată rolul pe care l-au avut în formarea noastră.