Cum încearcă Jennifer Lopez să uite de Ben Affleck. „E ceva complet nou!”

19 noiembrie 2024   Viață de vedetă

În timp ce se află la al patrulea divorț al ei, Jlo își face o promisiune solemnă – să nu facă aceeași greșeală pe care o face de obicei pe plan sentimental. Despre ce e vorba?

Este o „soție în serie”, o femeie care trece dintr-o relație serioasă în altă relație serioasă fără să facă mai deloc pauză între ele, fără să-și dea răgaz să-și tragă sufletul măcar după un proaspăt eșec amoros. Dar acum se pare că își propune ca lucrurile să se întâmple altfel.   

Jennifer Lopez și-a reluat relația cu Ben Affleck la scurt timp după ce se despărțise de logodnicul ei, Alex Rodriguez, în 2021. Vedeta portoricană nu stă singură prea mult timp, de obicei, dar acum vrea să se prioritizeze pe ea însăși și lasă planurile amoroase pe altă dată. În ciuda zvonurilor că „Jenny from the Block” își dorește să „se distreze de minune”, odată ce-a depus actele divorț, ea se încăpățânează să le infirme.

„Jen își dorește, ca toată lumea, să aibă parte din nou de iubire în viața ei”, a dezvăluit o sursă pentru DailyMail.com. „Dar singura persoană căreia trebuie să-i acorde timp acum e… chiar ea. Dacă cumva va întâlni, în mod complet întâmplător, pe cineva, asta e, va da curs dorinței inimii sale, însă ea nu caută cu disperare pe nimeni în acest moment, nu-și dorește o nouă idilă”, a ținut să precizeze apropiatul vedetei.  

„Se concentrează pe muncă și vrea ca 2025 să fie anul în care să își revină, să simtă că e ea din nou. În momentul de față, încă procesează despărțirea de Ben, de-aia nici nu se gândește la vreun alt bărbat. Ei îi place să sară din relație în relație, dar acum încearcă ceva nou și o să vadă ea dacă un lucru bun pentru ea sau nu”, a conchis acesta.

Luna trecută, revista „In Touch” titra intențiile lui Jennifer de a-i arăta lui Ben Affleck ce pierde, cât de bine arată ea și ce succes are la bărbați. Însă e posibil ca situația să fie diferită acum pentru diva latino și să-și acorde timpul necesar refacerii ei amoroase înainte de-a sări în altă relație sentimentală.

foto - Shutterstock

Mai multe