Cum să te răsfeţi şi să te relaxezi acasă

25 februarie 2013   Viață de vedetă

Închide ochii şi lasă-te purtată într-un cadru relaxant, cu miresme îmbietoare, susur de apă şi acorduri calde. Nu-i vreun loc exotic, ci chiar baia ta, decorată cu produse speciale de îngrijire. Iată de ce ai nevoie ca visul să devină realitate!

Câteodată,realitatea e că n-ai prea mult spaţiu la dispoziţie şi nici timp ca să te relaxezi cum se cuvine. Asta nu e o scuză pentru a renunţa la sfertul de oră,timpul ideal,în regim de urgenţă,al unei sesiuni de spa chiar la tine acasă. Ca de obicei,micile detalii vor face diferenţa. Ascultă o melodie relaxantă,aprinde lumânărele parfumate şi pune în apa de baie câteva picături de ulei esenţial de migdale,iasomie,lavandă sau orice altă aromă care îţi delectează simţurile. În plus,înconjoară-te de obiecte utile,pe care ţi le poţi permite chiar şi dacă ai la dispoziţie un buget limitat,care să te facă să te bucuri din plin de momentul tău de relaxare.

Începe cu o exfoliere blândă

Înainte de a intra în cadă,exfoliază-te cu ajutorul unui burete de lufa sau al unei perii moi. Astfel elimini celulele moarte şi ajuţi pielea să se regenereze.

Ai la dispoziţie şi produsele speciale din comerţ,cum ar fi gelul de duş cu particule abrazive şi diversele exfoliante fructate sau cu extracte de flori plăcut mirositoare.

Îţi poţi face şi singură un astfel de produs prin amestecarea zaţului de cafea cu miere de albină. După ce te-ai masat pe tot corpul,te clăteşti cu apă caldă.

Nu uita nicicând de hidratare!

Produsele anticelulitice,piatra ponce,pila pentru călcâie şi mănuşile exfoliante îţi sunt de mare ajutor în îngrijirea corpului. Alege modele rezistente,în culori vesele,care să te binedispună. De asemenea,nu uita de hidratare! Ai nevoie de produse speciale,creme şi loţiuni de corp care să-ţi hrănească faţa şi restul corpului.

Mai multe