Cum scapi de cicatricile lăsate pe faţă de acnee?

4 aprilie 2016   Viață de vedetă

Cazurile de acnee reprezintă 60-70% din consultaţiile din cabinetul dermatologic. De cele mai multe ori pacienţii sunt derutaţi sau prost informaţi şi ajung foarte târziu la medicul dermatolog.

Aşa că,dacă ai suferit de curând de acnee şi ai rămas cu cicatrici nu aştepta să treacă timpul. Cicatricile recente sunt mult mai uşor de tratat,iar tehnicile prin micro injecţii cu acid hiauronic,peelinguri sau laser permit obţinerea unor rezultate imediate şi ameliorări ce se apropie de 100%.

”O acnee neglijată cu leziuni profunde poate provoca cicatrici. Frecvent,impactul psihologic asupra pacientului este destul de mare:el se poate simţi marginalizat,rejectat,şi îşi poate pierde încrederea în sine. Deseori medicul dermatolog trebuie să fie şi un bun psiholog:să reasigure pacientul,dar în acelaşi timp să nu-i creeze iluzii privind tratamentul cicatricilor,de unde importanţa tratării acneei la timp”,explică Daniela Taher,medic specialist dermatologie estetică al clinicii Skin Clinic.

Cicatricile apar de obicei după acnee inflamatorie severă şi pot fi de mai multe feluri,caracteristicile lor fiind esenţiale în stabilirea unei scheme de tratament corecte,de aceea trebuie să vă asiguraţi că medicul stabileşte iniţial tipul de cicatrice.

Mai multe