Cura de slăbire care te poate ajuta să scapi de celulită şi de cel puţin 2-3 kg!

6 octombrie 2020   Viață de vedetă

Faci mişcare, însă tot o dietă echilibrată te poate ajuta atunci când vrei să scapi de celulită. Un plan alimentar respectat cu stricteţe te va ajuta să elimini rapid depozitele de grăsime de pe picioare, fese şi abdomen.

Un corp fără celulită înseamnă eliminarea cu orice preţ din alimentaţie a produselor care conţin zahăr, excluderea mezelurilor şi toate preparatele din făină albă, deoarece acestea favorizează dezvoltarea celulelor de grăsime în organism. Lipsa unui program susţinut de exerciţii fizice scade colagenul în corp şi produce tulburări în circulaţia sângelui, factori care readuc în organism neplăcuta celulită. Dacă după câteva serii de dietă nu vezi nicio îmbunătăţire, atunci cauza apariţiei celulitei poate fi nivelul crescut de estrogeni (discută cu un endocrinolog înainte de a urma orice tratament pentru eradicarea acesteia). Atenţie, nu ţine cura timp îndelungat şi evit-o dacă ai carenţe de vitamine şi de minerale în organism!

Cura de slăbire cu efect anticelulitic – meniu pentru 5 zile

Luni

Mic dejun

–1 ceaşcă cu iaurt degresat, 2 linguri de fulgi de ovăz, 1 ceaşcă cu ceai verde neîndulcit.

Prânz

–200 g peşte la grătar cu dovlecei la cuptor şi verdeaţă, 1 pahar cu suc de ananas proaspăt stors.

Cină

–150 g carne de vită fiartă sau la cuptor cu 200 g salată verde cu ulei de măsline şi suc de lămâie.

Ananasul stimulează metabolismul şi-l ajută să scape de toxine. De asemenea, iaurtul previne balonarea şi prin eliminarea de substanţe nocive ajută ţesuturile să-ţi recapete elasticitatea.

Marţi

Mic dejun

–1 pahar lapte degresat, 1 ou fiert tare, 1 lingură de brânză de vaci degresată, 1 morcov ras şi două felii de pâine integrală.

Prânz

–1 porţie de piure de spanac, 1 felie de pâine neagră prăjită.

Cină

–200 g salată verde cu ciuperci la grata, usturoi pisat şi ulei de măsline şi 1 pulpă de pui la cuptor.

Proteinele îţi potolesc pofta de dulce şi de celelalte gustări care-ţi pun în pericol supleţea. La gustare poţi consuma câteva fructe mai puţin coapte, cum sunt merele verzi. De asemenea, te poţi energiza mâncând o mână de alune de pădure, migdale sau de nuci neprăjite, fără sare.

Miercuri

Mic dejun

–1 felie de pâine graham cu o feliuţă de telemea nesărată de vacă, 1 castravete potrivit, salată de fructe, 200 ml suc de pătrunjel (toci mărunt o legătură de pătrunjel, o pui într-un castron cu puţină apă şi dai la belnder până devine pastă; torni amestecul într-un pahar şi mai adaugi apă; bei ca atare sau cu un pic de suc de lămâie).

Prânz

–200 g carne de vită la grătar, 1 cartof mic copt sau 2 linguri cu orez integral fiert, cu 1 salată de varză. La desert, 1 fruct la alegere.

Cină

–200 g piept de curcan la grătar cu 1 salată de castraveţi, roşii şi tije de ţelină.

Ţelină şi pătrunjelul previn acumularea de apă în ţesuturi. În plus, conţin substanţe care „topesc‟ eficient ţesutul adipos şi dau fermitate pielii.

Joi

Mic dejun

–1 pahar cu suc proaspăt de grepfrut preparat în casă, 3 biscuiţi cu ovăz şi 1 felie de pâine neagră cu 1 lingură de brânză de vaci şi 1 roşie.

Prânz

–1 bol de salată de paste integrale cu legume sotate, 100 g piept de pui la grătar cu verdeţuri, 1 feliuţă de caş, 1 ardei gras.

Cină

–200 g păstrăv şi 1 lingură de fasole verde sotată, 1 fruct la alegere.

Peştele este un aliment sănătos care ajută la diminuarea colesterolului şi la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine. Grepfruitul scade glicemia şi împiedică organismul să stocheze grăsimile în corp. Fructul mai conţine vitamina C (esenţială în sinteza colagenului), substanţă care te ajută  să ai o piele fină, elastică şi frumoasă.

Vineri

Mic dejun

–1 ceaşcă de chefir de băut, 1 linguriţă de miere şi 3 linguri cereale integrale, 1 ceaşcă de cafea neîndulcită sau 1 ceaşcă de ceai de şoc.

Prânz

–1 supă de pui cu pâine neagră prăjită şi 1 ardei iute sau friptură de pui la cuptor cu legume sotate.

Cină

–salată de crudităţi cu 100 g ton cu zeamă de lămâie şi ulei extravirgin de măsline; 50 g brânză nesărată.

Cerealele integrale previn constipaţia şi acumularea de toxine în corp. Ardeiul iute accelerează arderea grăsimilor, creşte circulaţia sanguină şi previne formarea depozitelor noi de ţesut adipos.

@shutterstock  

Mai multe