Daniel Buzdugan, mesaj emoţionant pentru copiii lui

18 august 2020   Viață de vedetă

Anul acesta, Daniel Buzdugan şi-a luat soţia şi pe cei doi copii, Luca şi Maria, şi au plecat în vacanţă pe insula lor preferată - Creta. Odată cu imaginile postate pe reţelele sociale, matinalul de la Radio ZU, a strecurat gânduri şi impresii emoţionante.

Aşa cum ne-a obişnuit, Daniel Buzdugan îşi împărtăşeşte impresiile legate de locurile pe care le vizitează. Insula Creta, pe care nu o dată a numit-o ,,a doua casă” ocupă un loc aparte în inima lui. În cei aproape nouă ani de când vine aici, s-au adunat multe amintiri trăite cu familia. În ultima postare de pe Instagram, prezentatorul a fost cuprins probabil de nostalgie, scriind un mesaj emoţionant pentru copiii lui:

,,Când voi o să creşteţi mari şi n-o să mai veniţi cu noi în vacanţele noastre anuale din Creta , tati şi mami vor fi tot aici pe plaja asta căutând în nisipul ud urmele picioruţelor alea mici de demult”.

«Ce frumos aţi scris, sigur or să mai vină şi ei, le-aţi insuflat de mici dragostea pentru frumos», «Băaaai, cel mai emoţionant citat», «Copiii..indiferent cât îi iubim sau ne iubesc cresc şi se desprind uşor de noi aşa că bucuraţi-vă de fiecare clipă petrecută împreună», au comentat unii admiratori de pe Instagram.

În timpul sejurului, Buzdugan a postat şi mesaje mai haioase, aşa cum ne-a obişnuit. Spre exemplu, a fost surprins de fiica sa, care i-a împrumutat cămaşa pentru o poză. ,,Mi s-au tăiat picioarele când am văzut-o, m-a strigat: «Tata, hai să-mi faci o poză așa». Acum sper să nu-mi ceară și Luca să-i fac o poză în rochia lu maică-sa.”

Întrebat anterior, de ce alege anume această insulă pentru vacanţă, Daniel Buzdugan a declarat:

„Mă duc acolo pentru istorie, pentru oameni, pentru experienţe. Localnicii au un stil extraordinar de a te lega sufleteşte de ei. Sunt relaxaţi, ospitalieri, nu ştiu ce să-ţi mai ofere din partea casei atunci când te servesc la masă şi ştiu să se bucure de viaţă. De altfel, cretanii sunt printre cei mai longevivi oameni, iar asta se trage nu neapărat de la alimentaţia sănătoasă. Mă simt de-al lor”, a spus Buzdu, potrivit click.ro

Sursa foto: Instagram/ @danielbuzdugan

Mai multe