Daniela Nane: «Frumuseţea ţine de harul dăruit din Cer»
Actriţă experimentată, mama unui băiat în vârstă de 13 ani, Daniela Nane încearcă să treacă acum dincolo de scenă: semnează regia unui spectacol pentru copii şi a unei colecţii de audiobookuri speciale.
De unde vine preocuparea pentru copii?
Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii. Sunt cu adevărat fericită când îi văd cum înfloresc,atunci când descoperă ce comori au în suflet. Toţi sunt minunaţi şi au un potenţial fantastic,trebuie doar să capete încredere în ei înşişi şi să îl dezvolte. Cursurile de actorie sunt importante pentru creşterea stimei de sine. Facem tot felul de jocuri de dezvoltare personală prin tehnici teatrale şi la curs,şi în tabere,pentru că în toate taberele pe care le organizez avem şi astfel de exerciţii.
Joci şi cu fiul tău,Codrin. De obicei,copiii lucrează greu cu părinţii,atunci când aceştia le sunt „profesori“. La voi cum a fost?
Codrin are o memorie fantastică şi e foarte atent la indicaţiile de joc,reţine repede şi textul,şi cerinţele. Îi place foarte mult şi se distrează la repetiţii,împreună cu toţi ceilalţi. Eu mă străduiesc să fac în aşa fel încât să li se pară cât mai uşor.
Colecţia de audio-bookuri cu tematică religioasă pe care o coordonezi reflectă o preocupare a ta mai puţin cunoscută. Despre ce este vorba?
Audiobookurile cu poveşti deschid o colecţie pe care o dorim de folos pentru sufletele minunate ale copiilor. Primul se numeşte „Povestea bisericii din satul meu“,în lectura sensibilei actriţe Maria Ploae,iar cel de-al doilea se numeşte „Povestea celor mai frumoase daruri“ şi e citit de mine. Am pus muzica de Gheorghe Iovu,poveştile sunt foarte frumos lucrate şi sper să fie plăcute şi hrănitoare pentru suflet. Ideea colecţiei aparţine Preasfinţitului Varsanufie şi apare cu binecuvântarea Preafericitului Daniel,ca şi un alt audiobook care va fi lansat în curând,„Pildele lui Solomon“,în lectura minunatului VictorRebengiuc.
Care este povestea acestor „cărţi citite“?
Totul a început la înmormântarea regretatului Florian Pittiş,când Preasfinţitul Varsanufie a evocat audiobookurile cu poveşti pentru copii în lectura lui Moţu Pittiş şi a vorbit şi despre alte proiecte artistice pe care doreau să le realizeze. Şi astfel m-am implicat cu mare bucurie în aceste proiecte,primul la care am lucrat fiind „Viaţa Mariei Egipteanca“,cu mari actori ca Radu Beligan,Victor Rebengiuc,Maria Ploae în rolurile principale. De asemenea,pe 14 decembrie a fost lansat un audiobook despre Viaţa Sfântului Mucenic Filimon,ocrotitorul făuritorilor de spectacole,care a fost dăruit apoi tuturor actorilor şi regizorilor din toate teatrele din ţară.
Nu mai ai 20 de ani,dar frumuseţea ta parcă este intactă. Îţi vine vreodată să spui:„Timp,opreşte-te!“?
Singurul mod în care putem „opri“ timpul este să trăim fiecare clipă cu adevărat. De foarte multe ori suntem cu gândul în trecut sau în viitor,însă singura fărâmă de viaţă adevărată este momentul prezent. Cât priveşte frumuseţea,eu sunt sigură că ţine mult mai mult de harul dăruit din Cer decât de simetria trăsăturilor sau de prospeţimea tenului. Important este să te simţi împăcat cu vârsta pe care o ai şi să nu-ţi doreşti să pari altfel decât e natural să arăţi la vârsta ta.