David Duchovny, la un pas de divorţ

29 iunie 2011   Viață de vedetă

David Duchovny, starul serialului de succes "Californication", şi soţia sa, actriţa Tea Leoni, s-au despărţit din nou, a anunţat, marţi seară, purtătorul de cuvânt al actorului.

Cei doi actori nu au decis încă dacă vor depune sau nu actele de divorţ,dar despărţirea este iminentă.

Duchovny şi Leoni au mai fost despărţiţi o dată,în anul 2008,la puţin timp după ce actorul s-a internat într-o clinică pentru a-şi trata dependenţa de sex.

După o vreme,s-au împăcat,ba chiar anul trecut au anunţat că plănuiesc să-şi reînnoiască jurămintele în luna noiembrie.

După o căsnicie de 14 ani,cei doi au împreună o fiică,pe Madelaine,în vârstă de 12 ani,şi un fiu,pe nume Kyd,în vârstă de 9 ani.

Aceasta este cea de-a doua căsătorie pentru Leoni şi prima pentru Duchovny.

David Duchovny,starul serialelor "Dosarele X" şi Californication,şi Tea Leoni,pe care o poţi vedea în comedia "Ghost Town",sunt căsătoriţi din anul 1997.

Mai multe