De Sfântul Andrei, fii aliata copiilor fără copilărie!

30 noiembrie 2011   Viață de vedetă

Trimite 2 euro prin SMS la 876 şi vei dărui mai multor copii şansa de a fi îndrumaţi şi ajutaţi de un asistent social sau de un psiholog la Telefonul Copilului.

Miercuri,30 noiembrie,Kanal D şi Asociaţia Telefonul Copilului desfăşoară maratonul TV „Un apel pierdut,o copilărie pierdută”. Prin această acţiune,vor lansa un apel pentru sprijinirea copiilor singuri,neînţeleşi,neglijaţi,discriminaţi sau respinşi,care n-au pe nimeni să-i asculte şi să-i înţeleagă.

În perioada ianuarie-noiembrie 2011,consultanţii Asociaţiei Telefonul Copilului au răspuns la 150.720 apeluri,de patru ori mai multe faţă de apelurile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. 71% din numarul total de apeluri înregistrate în această perioadă au fost din partea copiilor.

Cererile de ajutor sunt tot mai numeroase,de aceea Telefonul Copilului trebuie să-şi extindă programul de lucru pentru a putea prelua toate apelurile copiilor,iar acest lucru este imposibil fără suplimentarea numărului de specialişti şi fără extinderea infrastructurii.

Printr-un singur SMS la 876 în valoare de 2 euro poţi ajuta şi tu copiii aflaţi în dificultate,asigurând accesul lor la Telefonul Copilului-116 111. Este vital ca la acest număr să poată apela cât mai mulţi,iar la celălalt capăt al firului să se afle non-stop asistenţi sociali şi psihologi care să-i îndrume.

Numărul de SMS 876,apelabil din ziua de Sfântul Andrei,va fi activ până la data de 31 decembrie.

Maratonul TV „Un apel pierdut,o copilărie pierdută” vine în sprijinul singurei linii de asistenţă pentru copii,la nivel naţional,din România,numărul unic european:Telefonul Copilului-116 111.

Prin campania «Un apel pierdut,o copilărie pierdută» ne-am angajat ca timp de o lună să facem cunoscut publicului telespectator,prin vocile vedetelor noastre,importanţa existenţei numărului unic european 116 111 pentru copiii din România.

În data de 30 noiembrie toate emisiunile Kanal D vor intra în maratonul TV «Un apel pierdut,o copilărie pierdută» şi vor dezbate problemele cel mai des semnalate de copii prin apelurile la numărul 116 111.

Obiectivul nostru este ca prin fondurile strânse să ajutăm la creşterea numărului de specialişti care preiau apelurile copiilor şi  la extinderea programului de lucru al acestui serviciu.

Copiii au nevoie de ajutor la orice oră din zi şi din noapte,de aceea numărul 116 111 trebuie să fie accesibil non-stop.” a declarat Maria Popescu,Communication &PR Manager Kanal D România.

Cătălina Florea,Director Executiv,Asociaţia Telefonul Copilului,a adăugat: „Numărul cazurilor de încălcare a drepturilor copilului în România,conform bazei noastre de date,a înregistrat în anul 2011 o creştere alarmantă de 85,37% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În acest context,cel puţin dublarea numărului de specialişti aflaţi la celălalt capăt al firului,de asemenea extinderea programului de lucru şi a infrastructurii tehnice sunt măsuri vitale pentru asigurarea capacităţii optime de preluare a tuturor strigătelor de ajutor îndreptate către 116 111.

Fiţi alături de noi din data de 30 noiembrie şi deveniţi aliaţii copiilor fără copilărie,printr-o donaţie de 2 euro la numărul de SMS 876”.

Potrivit unei statistici oferite de Asociaţia Telefonul Copilului arată că 5.309 dintre cazurile înregistrate între ianuarie şi noiembrie anul acesta au necesitat intervenţia instituţiilor abilitate.

37,49% dintre acestea au fost cazuri grave de abuz asupra copilului.

Rata abuzului asupra copilului a atins cea mai mare creştere comparativ cu oricare dintre cei 10 ani de existenţă a organizaţiei. În acest an,cea mai des întâlnită forma de abuz asupra copilului este molestarea fizica (41,60%),urmată de neglijare (32,92%),abuz emoţional (12,26%),abuz sexual (5,13%),exploatare prin muncă,tentative de suicid în rândul copiilor,privare de libertate,trafic de minori.

Unii dintre copiii care au beneficiat de consiliere psihologică au apelat 116 111,pentru că se simţeau singuri,neînţeleşi,nu reuşeau să mai relaţioneze cu părinţii,sufereau din cauza neînţelegerilor în familie,au dezvoltat depresie,tulburări de comportament,frică şi anxietate.

Alţi copii se simţeau excluşi şi aveau dificultăţi în relaţionarea cu prietenii  sau colegii. Încredinţarea minorilor în situaţiile de divorţ,precum şi menţinerea legăturilor personale reprezintă,de asemenea,preocupări ale copiilor care au contactat specialiştii la Telefonul Copiilor.

Mai multe