De Ziua Femeii, What’s UP spune: “Iartă-mă, mamă!”

8 martie 2018   Viață de vedetă

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, What’s UP oferă în dar o piesă cu un mesaj emoţionant, în care ne regăsim cu toţii: ”Iartă-mă, mamă!”. Artistul nu a uitat de cea care i-a dat viaţă şi i-a transmis gândurile sale printr-o poveste cu suflet, în care portretul mamei este creionat cu iubire, bunătate şi înţelegere. 

Piesa este compusă de către artist şi Marius Moga, iar videoclipul este regizat de Ionuţ Trandafir. În clip apare, cu ochii în lacrimi şi copleşită de amintiri, mama lui What’s UP, care priveşte poze cu artistul de când era copil.

 “În fiecare an, am grijă să-i aduc ceva în dar mamei mele, iar acum m-am gândit că este timpul să-i fac un cadou pe măsura iubirii sale. «Iartă-mă, mamă!» este acea piesa care nu te lasă până nu-i simţi dorul. O melodie pentru toate mamele, pentru că merită iubite din plin!”, declara artistul.  

 What's UP, unul dintre cei mai difuzaţi artişti, a lansat hituri precum "La tine", "Bine", "Piesa mea de dor" şi "Taxi", piese ce au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube şi au cucerit topurile muzicale. Whatzy a cunoscut succesul atât solo, cât şi printr-o serie de piese în colaborare cu artişti precum Andra, Alina Eremia, Shift şi Ruby. De ziua lui de naştere, What's UP a lansat "Ora 2", iar pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, a făcut o declaraţie de dragoste „spumoasă", plină de emoţii şi a lansat "Hana". What’s UP nu s-a oprit aici, iar de 1 martie, artistul impreună cu echipa Cat Music au oferit peste 1000 de mărţişoare însoţite de zâmbete calde femeilor din Bucureşti.  

Mai multe