Dr. Laura Mocanu: "Punţile dentare strică dinţii sănătoşi"
Într-o perioadă în care noile tehnologii folosite în tratamentele dentare şi în implantologie au avansat spectaculos, oamenii apelează în continuare la punţi dentare pentru a-şi completa spaţiile libere de pe gingie. Din păcate, potrivit dr. Laura Mocanu, de la Clinica Art Implant, această procedură distruge dinţii sănătoşi.
Până acum câţiva ani,singurele soluţii prin care îţi puteai completa spaţiile libere interdentare erau punţile,aşa că oamenii apelau frecvent la astfel de lucrări.
“Nimeni nu se gândea că prin pilirea dinţilor folosiţi drept stâlpi pentru punte se mai pierd doi dinţi sănătoşi. Problema este că mulţi pacienţi recurg încă la această procedură,pornind de la ideea falsă că preţul unei punţi e mai mic decât cel al unui implant. Chiar dacă,la prima vedere,acest lucru este adevărat,costurile pe termen lung sunt aceleaşi,având în vedere că,doar pentru a putea construi puntea,înlocuieşti un dinte lipsă omorând doi dinţi perfect sănătoşi care,ulterior,vor avea nevoie de alte tratamente”,a explicat dr. Laura Mocanu.
Un implant rezistă şi 15 ani
Potrivit specialistului Art Implant,implanturile dentare actuale au devenit proceduri mai simple şi mai puţin dureroase decât o extracţie.