Ei îl întruchipează pe Moş Crăciun! Anul acesta, i-au întâlnit pe copii pe alte căi

25 decembrie 2020   Viață de vedetă

Nu cred că există copil care să nu-l aştepte cu sufletul la gură pe Moş Crăciun. Cumva, şi în fiecare dintre noi, adulţii, magia sărbătorii Naşterii Domnului declanşează apariţia entuziasmului şi bucuriei. Chiar şi în pandemie, sunt oameni care, luând chipul Moşului, reuşesc să alunge gândurile negre şi să readucă această magie în sufletele celor mici şi a celor ajunşi părinţi.

Acum un an, Moş Crăciun era nelipsit de la evenimentele din preajma zilei de 25 decembrie. Găsea vreme să ajungă pretutindeni pentru a răspândi bucuria sărbătorii ce avea să vină. Îmi amintesc cu bucurie când l-am întâlnit la intrarea unei grădiniţe, alături de doamna Crăciun. Erau atât de frumoşi, încât păreau desprinşi din poveştile copilăriei. Abia s-a adunat copilul să-i răspundă ce-şi doreşte. Nu-i găsea niciun cusur. L-am urmat şi la plecare printre străduţe. Băiatul se întreba dacă îşi caută sania şi n-a băgat de seamă când Moşul s-a urcat într-o maşină modestă şi a pornit alături de consoartă către altă destinaţie. Privind în urmă, nu i-a mai văzut şi a crezut că au făcut vreo vrajă. Anul acesta, Moş Crăciun chiar va trebui să facă magie pentru a ajunge la copii. Animatorii Narcis Cerbu şi Marius Chiţu sunt doi dintre cei care-i dau viaţă. I-am întâlnit pe cale virtuală, cu ajutorul unei agenţii de evenimente care le oferă copiilor ocazia să intre în legătură video cu Moşul.

Nu oricine poate fi Moş Crăciun

În viaţa de zi cu zi, Narcis Cerbu este un fost profesor universitar de 65 de ani, care are copii şi nepoţi. Până să-şi lase părul şi barba să crească, probabil trecea neobservat, dar, după aceea, lucrurile s-au schimbat, după cum ne-a mărturisit: „Nu m-am gândit să joc acest rol, până nu l-am întâlnit pe managerul agenţiei de evenimente Barrio Events. Îmi plac copiii şi am barba şi părul naturale, ceea ce mă ajută mult‟. Costumaţia îl face un veritabil Moş Crăciun, dar el spune că trebuie să mai fii înarmat şi cu darul de a le vorbi cu calm copiilor, de a-i asculta şi de a-i învăţa. „Nu oricine este făcut să fie Moş Crăciun. Mai trebuie să ai astfel de abilităţi cu care te naşti. Sunt mulţi care joacă acest rol, dar trebuie să fii special, să ai o anumită poziţie. Cel mai frumos şi important mi se pare ca micuţii să audă de la mine ceea ce învaţă şi de la părinţi, pentru că totul prinde contur în mintea lor‟, explică el.

Gata să le spună nepoţilor că el e Moşul

Prima dată când a îmbrăcat costumaţia, domnul Cerbu a avut ceva emoţii, dar după prima vizită la copii, totul a mers de la sine. Simte că se încarcă cu energia şi optimismul generate de copii. Ne-a mai spus şi că pentru proprii copii, nu mai este o necunoscută că este Moş Crăciun: „Se bucură mult, pentru că pot face atât de mulţi oameni fericiţi. Mă voi pregăti pentru nepoţii mei, să le explic, atunci când vor fi mai mari, că eu chiar sunt Moş Crăciun‟. La fel cum copiii abia aşteaptă vizita lui şi-i trimit, mai nou, scrisorile prin adresa de email a agenţiei încă din luna noiembrie, şi Narcis Cerbu numără zilele până să-i vadă din nou. A auzit multe lucruri amuzante de la ei, mai ales la serbări unde, din cauza emoţiilor, cei mici se încurcau adesea şi le ieşea altceva decât ce pregătiseră. Anul acesta, cei mici nu-l vor mai putea trage de barbă să vadă dacă este naturală ori ba, dar arde de nerăbdare să le audă întrebările. De altfel, cea mai grea întrebare pe care o aude de la ei este dacă se vor vedea şi în anul următor.

Un rol cu totul special

Spre deosebire de domnul Cerbu care trece drept Moş Crăciun şi în restul anului, actorul Marius Chiţu nu mai este recunoscut după ce dezbracă hainele de Moş. Cu toate că are 28 de ani şi nu este încă tătic, a ales să joace acest rol în faţa celui mai exigent public, copiii. „Nu mi-aş fi imaginat că voi avea ocazia să mă deghizez atât de bine şi să văd atât de mulţi copii fericiţi la venirea Moşului‟, spune el. Când l-am întrebat cum s-a simţit prima dată în costumul celui mai iubit personaj al copiilor nu ne-a putut descrie în cuvinte: „Este fascinant să le vezi reacţiile când descoperă că eu chiar ştiu anumite lucruri pe care le-au făcut, pentru că le aflu de la părinţi, şi când ei găsesc exact cadoul dorit‟. Marius încearcă să afle cât mai multe despre copii, să le cunoască poveştile de viaţă, pentru a putea fi veridic în faţa lor. I se pare un rol cu totul special, care necesită puţină pregătire, cu ajutorul părinţilor, răbdare şi drag de a-i asculta pe copiii care vor să-i povestească atât de multe.

Copiii chiar spun lucruri amuzante

În întâlnirile cu copiii, Marius are mereu parte de discuţii hazlii. De faţă cu părinţii, cei mici spun lucruri haioase despre adulţi, pentru că ei nu mint niciodată. Uneori, mai stâlcesc cuvintele. „Un copil mi-a spus că Moşul este aşa de gras, pentru că mănâncă smochine. O fetiţă m-a certat că nu am auzit de delfinul Blu Blu, iar o alta a cărei mămică era însărcinată m-a întrebat dacă mami i-a mâncat frăţiorul‟, îşi aminteşte amuzat Marius. S-a obişnuit deja şi cu întrebările surprinzătoare ale celor mai curioşi dintre copii, care vor să afle dacă o iubeşte pe doamna Crăciun, de ce este atât de gras, dacă îşi doreşte să aibă copii sau de unde are atâţia bani. Abia aşteaptă să-şi îmbrace din nou costumul şi să le readucă zâmbetul pe buze.

Spiriduşii l-au iniţiat în tainele internetului

Anul acesta, grădiniţele nu vor răsuna de râsetele copiilor. Totuşi, Moş Crăciun poate ajunge la cei mici printr-un apel video, în direct prin diverse aplicaţii. La agenţia de evenimente, Moşul are amenajată o căsuţă şi de acolo le vorbeşte copiilor. Se pare că spiriduşii s-au zbătut ca el să se obişnuiescă cu laptopul, să deschidă scrisorile venite pe email. Narcis Cerbu a observat că solicitările se orientează tot mai mult spre tehnologia modernă, telefoane, tablete. „Copii sunt fascinaţi de aceste gadgeturi. Se cer în acest an tot felul de console de jocuri, dar şi jucării, îmbrăcăminte, cosmetice, bijuterii‟, spune el. Convorbirea cu Moşul este utilă şi pentru părinţi, care pot afla ce-şi doresc cei mici.

FOTO: Barrio Events/Vadim Bondar

Mai multe